Târg de produse tradiționale la Ministerul Agriculturii, în acest weekend

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, organizează o nouă ediție a Târgului de produse agroalimentare, eveniment ce va avea loc în curtea instituției, în perioada 20 – 22 martie.

Potrivit unui comunicat de presă, vizitatorii vor avea ocazia să descopere o gamă variată de produse locale autentice, oferite de către expozanți din județele: Alba, Argeș, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Prahova, Maramureș, Mureș, Olt, Sibiu, Suceava și Vrancea.

Astfel, la târg vor fi expuse spre vânzare preparate din carne, lapte și pește atestate tradițional, precum și produse de patiserie și panificație, ceaiuri și o serie de fructe și legume naturale uscate, toate pregătite cu grijă după rețete locale.

Producătorii din județul Suceava, prezenți în Piața Volantă ‘Din Drag de Bucovina’, vor aduce preparate locale: lactate autentice, produse din carne, produse apicole, conserve din legume și fructe, cosmetice și uleiuri din lavandă, menite să încânte iubitorii de bunătăți tradiționale.

De asemenea, vizitatorii vor avea ocazia de a achiziționa produse recunoscute la nivel european pentru calitatea și autenticitatea lor, contribuind astfel la promovarea tradițiilor românești peste hotare. Printre acestea se află Magiun de prune Topoloveni – produs cu Indicație Geografică Protejată (IGP), județul Argeș, și Telemea de Sibiu – brânză maturată cu Indicație Geografică Protejată (IGP), județul Sibiu.

În plus, nu vor lipsi produsele din sistemul agriculturii ecologice din România, cum ar fi diferite sortimente de miere și preparate ale stupului de la Herța Bio Apicole, dar și produse atestate tradițional: pâine și produse de patiserie de la Boianul, realizate de familia Hegbeli în gospodăria din satul Boiu, județul Mureș, produse pescărești de la Victorița Pescărița, prune afumate sau uscate la lojniță de Vrancea, de la producătorul Ionescu Daniel din comuna Vizantea-Livezi, județul Vrancea și produse lactate și din carne de la Ferma Istrate din Fundata, județul Brașov, dar și binecunoscutul Cozonac Domnesc, din satul Tocileni, județul Botoșani.

Totodată, în cadrul târgului de profil vor putea fi descoperite produse cu potențial de înregistrare pe un sistem de calitate european – Iaurtul de oaie din Câlnic, Răstăuțele maramureșene, Merele de Cândești din bazinul pomicol Voinești și Prunele afumate la lojniță de Vrancea, care au impresionat vizitatorii la ‘Săptămâna Verde 2025’ de la Berlin prin gustul autentic, datorat caracteristicilor arealului geografic și metodelor tradiționale de producție, fapt ce contribuie la creșterea reputației acestora.

Varietate de preparate din pește

‘Pentru a aduce mai multă bucurie sărbătorii, având în vedere că este dezlegare la pește pentru cei care țin postul Paștelui, vizitatorii vor putea găsi la târgul din curtea MADR o varietate de preparate din pește, precum salată de icre de crap și știucă, zacuscă de pește, atestate ca produse tradiționale și diverse specii de pește la plită, iar din zona montană zacuscă din păstrăv, păstrăv afumat, păstrăv cu mirodenii ce reprezintă alegeri perfecte pentru sărbătoarea Bunei Vestiri. Totodată, cei interesați vor găsi la târg prăjituri și cozonac de post, dar și Doboș și Albă ca Zăpada, alături de mucenici tradiționali, rumeniți și aromați și alivenci, perfecte pentru a completa experiența gustului autentic românesc. Vizitatorii vor putea alege și flori de sezon de la producătorii români. Primulele, panseluțele, garofițele și florile de Cyclamen, disponibile în diverse variante coloristice vor fi alegerea perfectă pentru a aduce bucurie celor dragi și pentru a completa atmosfera de sărbătoare a Bunei Vestiri’, se arată în comunicat.

Târgul de produse agroalimentare din curtea MADR va fi deschis în intervalul 20 – 22 martie, între orele 9:00 – 19:00.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati