Târg de Sfântul Dumitru, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, de vineri până duminică

Târgul de Sfântul Dumitru va avea loc de vineri, 27 octombrie până duminică, pe 29 octombrie, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, potrivit unui comunicat de presă. Vizitatorii vor lua parte la spectacole de muzică şi dans şi la demonstraţii meşteşugăreşti, potrivit organizatorilor.

Spectacolele vor avea loc la Scena Dumitra în zilele de 28 şi 29 octombrie, începând cu ora 14:00. Vor fi prezenţi pe scenă Viorica Flintasu, Adela Dumitru şi grupul vocal-folcloric „Mândrele de la Ploieşti”, grupul bărbătesc „Bujorelul” din Drăgăneşti-Olt, ansamblul folcloric profesionist „Brâuleţul” din Constanţa, Elena Plătică, grupul bărbătesc „Rapsozii Oltului de Jos” şi Maria Tănase Marin cu grupul „Ciuleandra”.

Sâmbătă, 28 octombrie, între orele 12:00 şi 14:00, în contextul Anului cultural Dimitrie Cantemir şi Ciprian Porumbescu, va fi proiectat filmul documentar „Dimitrie Cantemir”, realizat de Ministerul Afacerilor Externe.

Evenimentul marchează 350 de ani de la naşterea, dar şi a 300 de ani de la moartea marelui cărturar. Proiecţia va avea loc în Sala Victor Ion Popa a Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Guşti”.

Târgul va fi deschis între orele 09:00 şi 19:00, în perioada programului de vizitare al muzeului.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati