Târg de Sfântul Nicolae intre 6 si 8 decembrie, la Muzeul Național al Țăranului Român

Sfântul Nicolae face parte dintre sfinții cu mare ținere. Iarna începe, după unii, în această zi. Când își scutură barba sfântul, începe să ningă. Mai important decât toate este faptul că Sfântul Nicolae reprezintă o geană de nădejde. Poate că nu se sfârșește lumea, poate că vine primăvara iar… Sfântul Nicolae ajută fetele sărace. Obiceiul de a dărui copiilor dulciuri și o nuielușă este o inovație a orașului, o prefigurare a lui Moș Crăciun cel atoatedăruitor. (Ghidul sărbătorilor românești, de Irina Nicolau)

Peste 100 de meșteri mari, cei mai pricepuți olari, lingurari, cojocari, cofetari, țesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, rudari, iconari, cioplitori… vin din toate zonele țării la Muzeul Național al Țăranului Român, cu lucruri frumoase, numai bune de târguit, pe care le-au meșterit peste an. Sunteți așteptați la Târgul de Sfântul Nicolae, de vineri, 6, până duminică, 8 ale lunii lui Undrea, de la orele 10 de dimineață, până la 6 seara, scrie Hotnews.ro.

Puteți admira și cumpăra: jucării, nuielușe, măști, ii, podoabe, opinci, cergi, scoarțe, străchini, oale de sarmale, icoane, pristolnice, blide, marame, ibrice, chimire, curele, genți, alambicuri, blidare, copăițe, sărărițe, pipernițe, găvane, lingurare, linguri, fluiere, ocarine, împletituri din pănuși, oale, scăunașe, ștergare, lăzi de zestre, catrințe, cămăși, fote, clopoței, zurgălăi, dar și turtă dulce, cozonaci, mere, miere, plăcinte, ciocolată de casă, halviță, plante medicinale, țuică, fructe și legume.

Prețul biletului de intrare la târg: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati