Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) găzduieşte timp de trei zile, în perioada 9 – 11 octombrie, un eveniment dedicat produselor agroalimentare româneşti. Astfel, bucureştenii sunt aşteptaţi cu o gamă variată de astfel de produse din toate zonele ţării.
Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, ajunsă la cea de-a şaptea ediţie, „Ziua Naţională a produselor agroalimentare româneşti” va fi organizată cu sprijinul Asociaţiei „Produs de Cluj” şi al producătorilor români, între orele 8:00 – 18:00, printr-o expoziţie cu vânzare de produse agroalimentare româneşti.
„Cumpărând româneşte putem sprijini producătorii români, arătându-le respectul pentru munca şi dragostea lor de ţară şi pământ. Avem produse bune şi de calitate care merită să fie apreciate şi recunoscute. Împreună vom învăţa să cumpărăm româneşte şi să iubim tot ceea ce ţine de identitatea etnică şi culturală a ţării noastre: tradiţii, obiceiuri şi preparate autohtone”, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.
Vizitatorii sunt aşteptaţi cu o gamă variată de produse înregistrate pe scheme de calitate naţionale şi sisteme de calitate europene, produse atestate tradiţional, produse care au dobândit dreptul de utilizare a menţiunii de calitate facultativă „produs montan”, produse cu denumire protejată, precum Indicaţie Geografică Protejată (IGP) sau Specialitate Tradiţională Garantată (STG), produse certificate ecologic, preparate din carne, lapte, produse de panificaţie şi patiserie, legume, fructe proaspete şi procesate, băuturi spirtoase şi vin, miere, dulceţuri.
De asemenea, sub marca Asociaţiei „Produs de Cluj” vor fi prezente preparate obţinute de micii producători prin valorificarea materiei prime din arealul geografic al Ardealului: produse din lapte şi carne, fructe uscate şi proaspete, miere şi produse apicole.
Din judeţele Argeş, Sibiu şi Tulcea vor fi expuse spre comercializare produse care au dobândit protecţie europeană şi reprezintă cartea de vizită a României în materie de gastronomie şi păstrarea tradiţiilor şi valorilor europene: Magiun de prune Topoloveni (AG)- IGP din anul 2011, Telemea de Sibiu (SB) – IGP din anul 2019, Scrumbia de Dunăre afumată (TL) – IGP din anul 2018, Salată cu icre de ştiucă de Tulcea – IGP din anul 2021, Salată tradiţională cu icre de crap (TL) – Specialitate Tradiţională Garantată STG din anul 2021.
Totodată, agricultura ecologică va fi reprezentată la târg de un producător din judeţul Argeş, care va aduce diverse sortimente de miere: miere de salcâm, polifloră, tei, faguri, amestec de miere cu cătină şi propolis cu cătină.
„Iubitorii de peşte vor putea alege dintr-o gamă largă de produse din păstrăv de la Păstrăvăria Buşteni, înregistrate ca produse montane, precum: Păstrăv Zamorean, Păstrăv zamorean Morcovit, păstrăv jăruit, Păstrăv Prăvălit şi Proţăpit, Păstrăv în zamă de roşii, Tocană de păstrăv cu legume, Tocană de păstrăv jăruit cu legume, Păstrăv murărit pe zamora, Păstrăv în osâză de legume, Pate de ficat de păstrăv zamorean, Fluştuc de păstrăv-Curcubeu. De asemenea, se vor regăsi produse atestate tradiţional din Tulcea de la membrii grupului aplicant RO-Pescador: Sardeluţă „deltaica” marinată în ulei, Sardeluţă „deltaica” marinată în ulei picant, Batog „deltaica” de crap argintiu, Batog „deltaica” de somn, Pastramă „Deltaica” de somn”, se arată în comunicatul citat.
La târg vor fi prezenţi şi producători din judeţul Vâlcea, cu produse tradiţionale atestate din categoria băuturilor spirtoase: „Ţuică Tăria lui Cătălin” şi „Rachiu din fructe Tăria lui Cătălin”, dar şi băutura spirtoasă „Ţuică Sordony de Horezu”, care urmează etapele înregistrării ca indicaţie geografică pe un sistem de calitate.
La fel şi produsele tradiţionale din judeţul Mureş: Pita de casă cu cartofi – produs natural de la Boianu, Chec de casă de la Boianul, Colac cu nucă de la Boianul.
Preparate atestate tradiţional din carne sub marca „Meşteşugari de Gusturi” vor fi disponibile pentru amatori: muşchi file de porc afumat, ceafă de porc afumată din podul bunicii, piept de porc afumat, slănină, caltaboş ţărănesc, tobă ţărănească, cârnaţi măcelăreşti, cârnaţi ţărăneşti, lebăr ţărănesc.
De la târgul din curtea MADR, cei interesaţi vor putea achiziţiona sortimente variate de dulceţuri, gemuri, sucuri şi siropuri, iar legume proaspete de sezon – roşii, castraveţi, ardei, varză, dovlecei, fasole, vinete- vor putea fi procurate de la o cooperativă agricolă din judeţul Giurgiu. Mustul, băutura specifică toamnei, nu va lipsi de la târg, alături de mere, prune, prune afumate, miez de nucă, aduse de producători din judeţele Dâmboviţa şi Vrancea.
„De asemenea, la acest eveniment de toamnă vor putea fi găsite dulciuri precum cozonac, varietăţi de turtă dulce, alviţă şi ciocolată de casă, alături de vinuri albe, roz sau roşii. Florile de sezon aduse de membrii Asociaţiei Producătorilor de Flori Muntenia, vor încânta privirile tuturor celor care vor veni în cele trei zile la Târgul organizat cu ocazia Zilei Naţionale a produselor agroalimentare româneşti”, notează sursa citată.
În fiecare an, pe data de 10 octombrie, „Ziua Naţională a produselor agroalimentare româneşti” este marcată în toată ţara prin organizarea de programe şi evenimente educative, de voluntariat, cu caracter social şi ştiinţific, destinate promovării produselor agroalimentare româneşti şi câştigării încrederii consumatorului.