Târgul Anticarilor revine în acest weekend în Parcul Obor într-o formulă nouă

Primăria Sectorului 2 în colaborare cu Centrul Cultural UNESCO Mihai Eminescu organizează în weekend-ul 13-15 mai celebrul eveniment Târgul Anticarilor. În acest an, sub o formulă nouă.

Devenit deja tradiţie în Bucureşti, Târgul Anticarilor vă invită să redescoperiţi parfumul târgurilor de odinioară, cu colecţii rare şi meşteşugite de numismatică, tablouri, mobilier, cărţi, gravuri şi numeroase alte obiecte de artă ce mărturisesc farmecul vremurilor de demult.

Timp de trei zile, între orele 9:00-18:00, participanţii se vor bucura de incursiunea în trecut oferită de cei 70 de anticari din întreaga ţară care şi-au anunţat prezenţa pe locul vechiului Târg al Moşilor.

Cotume de epocă, animatori pentru copii şi statui vivante

Iar asta nu e tot, pentru că nu vor lipsi nici surprizele pentru vizitatorii de toate vârstele. Astfel, în fiecare zi, între 10:00-12:00 şi 16:00-18:00 târgul va fi vizitat şi de personaje în costume de epocă, animatori pentru copii şi statui vivante.

După 2 ani de pandemie şi restricţii, muzica bună nu poate lipsi. Aşadar, atmosfera va fi animată în fiecare seară de concerte pe toate gusturile:

  • 13 mai, ora 19:00: CARGO, IRIS, D-LEMA, The Beginners (trupa de copii de la Clubul Copiilor Mihai Eminescu) ; prezentator MIHAI MORAR
  • 14 mai, ora 19:00: GUZ & LUPII LUI CALANCEA; prezentator DANIEL BUZDUGAN
  • 15 mai, ora 19:00: DAMIAN & BROTHERS & FELI, prezentator RĂZVAN POPESCU

Intrarea publicului este liberă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati