Înscrierile pentru expozanții care vor să participe la Târgul de Crăciun București 2026 au început. Evenimentul revine în Piața Constituției, în perioada 27 noiembrie – 27 decembrie, iar producătorii, meșterii populari, artiștii și creatorii de produse handmade se pot înscrie până pe 20 octombrie.
Potrivit organizatorilor, apelul se adresează producătorilor, operatorilor din domeniul gastronomic, meșterilor populari, artiștilor plastici și creatorilor de produse handmade sau naturiste.
Sunt acceptate mai multe categorii de produse, printre care preparate tradiționale, deserturi, băuturi și alte produse alimentare, precum și obiecte realizate de meșteri populari, artiști plastici și creatori.
O condiție importantă este ca produsele comercializate să fie realizate sau preparate de către aplicant. Produsele cumpărate în vederea revânzării nu sunt acceptate.
Cum se pot înscrie expozanții
Dosarele pot fi transmise prin e-mail, la adresa [email protected], până la 20 octombrie 2026, ora 17:00.
Cei interesați pot depune documentele și fizic, la sediul din Strada Lipscani nr. 84-90, de luni până vineri, în intervalul 10:00-16:00.
Regulamentul de participare, lista documentelor necesare și informațiile privind procedura de înscriere și selecție sunt disponibile pe site-urile ARCUB și Arte București.
Târgul de Crăciun București va avea loc în Piața Constituției timp de o lună, între 27 noiembrie și 27 decembrie 2026.


