Târgul de Sfântul Ilie va avea loc la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, în weekend

Târgul de Sfântul Ilie va avea loc la Muzeul Naţional al Ţăranului Român de vineri până duminică, între orele 10.00 şi 18.00.

Meşteşugari şi artişti aduc la târg, între altele, obiecte din lemn, ceramică, ţesături, împletituri, jucării, podoabe, ouă încondeiate şi icoane. La standuri vor fi şi prăjituri de casă, cozonaci, miere de albine şi ierburi de leac, potrivit news.ro.

Preţul biletului de acces la târg este de 8 lei (adulţi), 4 lei (pensionari) şi 2 lei (elevi şi studenţi).

Ziua Sfântului Ilie este sărbătorită pe 20 iulie.

Ilie a fost fiul lui Sovac, preot al Legii Vechi în Galaad. Pe vremea regelui Ahab, căsătorit cu prinţesa feniciană Isabela, începe o prigoană a credincioşilor din Vechea Lege şi o apropiere de credinţa în Baal. Pentru această faptă, proorocul Ilie l-a mustrat pe rege şi a prevestit trei ani şi jumătate de foamete pentru poporul evreu.

Regele încearcă să-l omoare, dar nu reuşeşte. După vremea de foamete, Ilie a revenit şi a dovedit poporului care este Dumnezeul cel adevărat. Slujitorii lui Baal au fost ucişi şi foametea a încetat. În timpul vieţii, Ilie a făcut minuni. După moarte, a fost ridicat la cer într-un car de foc. Va reveni pe pământ la Sfârşitul Veacului.

Dacă plouă şi tună de Sfântul Ilie, merele şi alunele vor fi viermănoase. Alunul este copacul şarpelui, după cum nucul adăposteşte Zânele.

De Sfântul Ilie femeile dau de pomană mere. Până atunci ele nu gustă nici un măr. Pentru apicultori este o zi importantă – încep să reteze stupii, să ia miere.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati