Târgul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, la Muzeului Naţional al Ţăranului Român

Fundaţia Kogaion 115 organizează Târgul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, în perioada 26 – 28 iunie. Intrarea este liberă, iar accesul se face prin strada Monetăriei, iar ieşirea prin Bd. Ion Mihalache.

Sărbătoarea Sânpetrului de vară adună laolaltă meşteri iscusiţi care vin să ne încânte cu obiectele lucrate de ei şi să ne dezvăluie tainele muncii lor. Găsiţi la târg ceramică pictată cu motive populare româneşti, icoane şi pristolnice, mic mobilier săsesc, covoare ţesute la război, ii, chimire şi cătrinţe, ipingele şi opinci, păpuşi îmbrăcate în costume tradiţionale – personaje din lumea satului.

Artizani talentaţi expun lucrările create de ei cu multă ingeniozitate, acestea putând fi cadouri deosebite pentru cei care îşi celebrează ziua onomastică: bijuterii din flori presate, din argint sau din piese de ceas, articole vestimentare din lână împâslită sau pictate manual, îmbrăcăminte şi accesorii din piele, vitralii şi obiecte de decor din lavandă, jucării croşetate din fibre naturale.

Vizitatorilor li se va oferi ocazia unei călătorii culinare deosebite, pe gustul fiecăruia: fructe şi legume proaspăt culese, miere şi palincă, plăcinte şi sarailii, prăjituri de casă şi sucuri de cătină.

În curtea interioară iubitorii de antichităţi ţărăneşti pot cumpăra lăzi de zestre, ciubere şi lingurare, bancuri de lucru sau diferite unelte vechi de gospodărie.

Bucătarii sunt pregătiţi cu mămăliguţă cu brânză de burduf la cuptor, ghiveci de legume, sărmăluţe la ceaun şi clătite fierbinţi.

Nu vor lipsi de pe grătar frigăruile şi cârnăciorii de porc. Pentru sâmbătă şi duminică, atunci când este dezlegare la peşte, doritorii pot savura păstrăv fript sau borş pescăresc.

Program: 26 – 28 iunie, între orele 10:00-18:00

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati