Tăriceanu: Cea mai importantă decizie de anul acesta a fost ieșirea de la guvernare

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat într-un interviu pentru Antena 3 că cea mai importantă decizie de anul acesta a fost ieșirea de la guvernare.

„A fost un an greu și n-aș spune că încununat cu reușite, ba dimpotrivă. La alegerile europarlamentare, ALDE a obținut un rezultat cu mult sub așteptări. Toate analizele pe care le-am făcut indică niște lacune de organizare și de mesaj, dar mai sunt și altele, pe lângă acestea, care ne-au ridicat semne de întrebare.

Apoi, evident a fost momentul apropierii de alegerile prezidențiale. Eu am renunțat să mai particip la cursa prezidențială pentru că nu am reușit să facem un acord cu PSD și era clar că în aceste condiții candidatul PSD are șanse mai mari ca mine și ca să fac doar figurație am considerat că nu e nevoie.

A fost o decizie îndelung comentată, dar probabil cea mai importantă decizie de anul acesta a fost ieșirea de la guvernare”, a spus Tăriceanu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati