Țările în care putem merge în vacanță în 2021

Dacă sezonul turistic din 2020 a fost, în mare parte, „confiscat” de pandemia de coronavirus, în 2021 pare că lucrurile vor fi mult mai bune. Pentru cetățenii europeni, opțiunile de vacanță în acest an sunt mult mai multe – țări în care barurile, restaurantele și atracțiile turistice sunt deschise, iar regulile de intrare pe teritoriu sunt blânde, conform euronews, citat de digi24.ro

Țările din Europa în care putem călători pentru vacanță

Șapte țări-destinații turistice preferate din Uniunea Europeană și-au deschis granițele pentru turiști europeni, însă fiecare are propriul său regim de reguli și restricții anti-Covid, unele mai relaxate, altele mai dure. Majoritatea permit, însă, intrarea pe teritoriu cu un test PCR negativ, certificat de vaccinare sau act care dovedește că persoana a trecut prin boală. Printre țările care permit venirea turiștilor se includ: Croația, Grecia, Italia, Malta, Islanda, Muntenegru, Portugalia.

Croația

Croația, cunoscută pentru apa limpede albastră și pentru sutele de insule ce pot fi vizitate, este deschisă turiștilor care fac dovada unui test PCR negativ din ultimele 48 de ore dinainte călătoriei, dovada recuperării post-Covid sau un certificat de vaccinare. Pentru turiștii care vizitează din afara zonei Schengen este nevoie și de dovada achitării cazării.

Grecia

Grecia, una dintre destinațiile cele mai frecventate de turiști din România și nu numai, permite intrarea pe teritoriul său a turiștilor europeni dacă aceștia prezintă un certificat de vaccinare anti-Covid, un test PCR negativ făcut nu mai târziu de 72 de ore sau dovada recuperării din boală. Pentru cetățenii UE/Schengen/EEA/UK nu se aplică măsura carantinării.

În Grecia, barurile și restaurantele sunt deschise încă din luna mai și nu există restricții de circulație pe timp de noapte. Autoritățile de la Atena speră că insulele grecești vor fi „libere de Covid” până la sfârșitul lui iunie.

Italia

Italia, una dintre cele mai vizitate ale țării, pentru orașele istorice emblematice și pentru numeroasele atracții, permite intrarea turiștilor europeni dar și a celor britanici sau americani – toți vizitatorii trebuie, însă, să prezinte un test PCR negative nu mai vechi de 48 de ore.

De asemenea, în Italia încă sunt restricții de circulație pe timp de noapte, „ora de stingere” fiind  23:00 și este obligatorie purtarea măștii de protecție în spații publice. Aceste restricții vor rămâne în vigoare cel puțin până în luna iulie, în funcție de evoluția epidemiologică.

Malta

Malta s-a redeschis, oficial, pentru turiși în iunie 2021 și este prima țară din UE care a atins imunitatea de turmă.

Cetățenii europeni pot intra în Malta cu test PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore, iar pașaportul de vaccinare va fi introdus din iulie. Restaurantele malteze pot sta deschise până la miezul nopții, dar purtarea măștii este încă obligatorie în spații deschise.

Islanda

Pentru cei care preferă destinații nordice, Islanda oferă oportunitatea admirării aurorei boreale sau relaxării la băi termale.

Călătorii vaccinați și cei care prezintă un act care atestă vindecarea de Covid-19 pot intra în țară fără carantină dar trebuie să aibă un test negativ la sosire. Testul poate fi efectuat și la aeroport, însă chiar și cu un test negativ, persoana trebuie să se izoleze cinci zile înainte să facă un al doilea test.

Muntenegru

Muntenegru este o altă țară, care s-a redeschis recent pentru turiști – vizitatorii din toate țările pot intra în țară cu un test negativ PCR nu mai vechi de 72 de ore, un test rapid antigen nu mai vechi de 48 de ore, certificat de vaccinare sau dovada recuperării din boală.

Portugalia

Portugalia este, de asemenea, deschisă pentru cetățenii și rezidenții țărilor europene cu test negativ PCR nu mai vechi de 72 de ore, iar același regim se aplică și Insulelor Azore și Madeira.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati