Tarja Turunen va concerta, în octombrie 2022, la Bucureşti şi Cluj-Napoca

Artista finlandeză Tarja Turunen, care a devenit cunoscută ca solistă a trupei Nightwish, va concerta anul viitor pe 18 octombrie la Arenele Romane din Bucureşti şi pe 19 octombrie la Form Space din Cluj-Napoca, potrivit agenției de presă news.ro.

Turunen, în vârstă de 44 de ani, este una dintre cele mai cunoscute voci ale scenei metal, cu o carieră solo de succes.

După aproximativ un deceniu alături de Nightiwsh, artista a pornit un proiect solo care s-a bucurat de succes la nivel internaţional. A urcat pe scenele celor mai mari festivaluri din lume, iar în cei 15 ani de carieră solo a lansat cinci albume de studio, cel mai recent, „In the Raw”, a apărut în 2019.

A colaborat cu artişti importanţi ai scenei metal, precum Bjorn Strid de la Soilwork, Cristina Scabbia de la Lacuna Coil, Tommy Karevik de la Kamelot, Alissa White-Gluz de la Arch Enemy, Joe Satriani şi Mike Terrana.

Biletele pentru concertele programate în România pot fi cumpărate din reţeaua iabilet.ro. La preţul tuturor biletelor se adaugă comisionul de emitere, de 10 lei. Primele 200 de tichete au preţuri speciale.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati