TAROM creează o adresă de email dedicată pasagerilor afectaţi de anulările zborurilor din data de 8 iulie, pentru transmiterea cererilor şi documentelor necesare în vederea obţinerii despăgubirilor.
„TAROM s-a confruntat cu o situaţie fără precedent, aceea de anulare a numeroase zboruri ca urmare a declaraţiilor individuale de inapt pentru zbor ale personalului navigant. Ca urmare a acestei situaţii independente de voinţa şi acţiunile companiei, pasagerii au fost afectaţi de anularea zborurilor regulate. Compania a oferit alternative pentru călători iar echipa de asistenţă este în contact direct cu aceştia pentru a oferi informaţii detaliate privind reprogramarea zborurilor, rambursările sau alte opţiuni disponibile.
- Pentru a facilita procesul de compensare a călătorilor afectaţi în urma anulării unor zboruri regulate în cursul zilei de 8 iulie, TAROM anunţă crearea unei adrese de email dedicate: despagubire8iulie@tarom.ro, la care pasagerii pot transmite cererile şi documentele necesare în vederea obţinerii despăgubirilor, în conformitate cu Regulamentul EC 261/2004″, precizează TAROM într-un comunicat.
Pasagerii afectaţi de aceste anulări pot transmite solicitarea de compensare la adresa de email menţionată, unde trebuie să transmită următoarele informaţii: nume şi prenume pasager, număr de zbor, copia biletelor de călătorie şi codul rezervării.
De asemenea, dacă este cazul pasagerii trebuie să transmită şi dovada plăţii pentru cheltuielile suplimentare privind cazarea, masa, transportul de la aeroport la unitatea de cazare şi de la unitatea de cazare la aeroport şi să precizeze modalitatea de compensare pentru care optează (bani/voucher electronic).
Potrivit sursei citate, voucherul electronic poate fi utilizat pentru achiziţionarea de bilete TAROM emise pe zboruri operate de companie (cu număr de zbor RO) în termen de un an de la data emiterii.
- Contravaloarea voucherului nu este rambursabilă. Pentru pasagerii care vor opta pentru plata compensaţiei în bani este necesar să transmită datele bancare în următorul format: nume şi prenume beneficiar cont, denumirea băncii, sucursala, adresa băncii, Iban, Cod SWIFT/BIC, monedă cont.
„Compania TAROM îşi cere scuze pasagerilor săi pentru tot disconfortul creat şi depune toate eforturile pentru a reduce impactul pe care această situaţie îl are asupra planurilor lor de călătorie”, se menţionează în comunicat.
Pentru informaţii suplimentare, pasagerii pot contacta centrul de suport TAROM la numerele de telefon: (004) 021 9978, (004) 0800500 131 (TelVerde), (004) 0371 529 000 sau pe oricare dintre adresele de email: contact@tarom.ro, rezervari@tarom.ro .