Tatăl lui Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu, luat cu ambulanța de la protestul din Piața Victoriei

Valentin Olariu, tatăl lui Sebastian, tânărul ucis de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai, a fost luat cu ambulanța sâmbătă seară de la protestul desfășurat în Piața Victoriei din București, potrivit antena3.ro.

După ce a susținut un discurs în fața oamenilor, lui Valentin Olariu i s-a făcut rău, motiv pentru care a fost chemată o ambulanță.

Bărbatul a fost transportat la spital.

Câteva sute de persoane s-au strâns sâmbătă seara în Piaţa Victoriei la un protest organizat faţă de modul în care se derulează procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, în care doi tineri studenţi au fost ucişi de maşina condusă de Vlad Pascu, aflat sub influenţa drogurilor.

La acţiunea organizată, începând cu ora 19:00, au fost prezenţi şi membri şi apropiaţi ai familiei lui Sebastian Olariu, tânărul decedat în accident.

Participanţii la protest au purtat haine albe în semn de omagiu pentru tinerii ale căror vieţi s-au stins în accidentul de la 2 Mai.

„Cel mai iubit dintre pământeni este acum înger. Îţi vom face dreptate”, „Justiţie egală pentru toată lumea”, „Dacă erau copiii voştri?”, „Corupţia ucide”, „Decizia de azi, consecinţa de mâine”, „Vlad Pascu trebuie să primească închisoare pe viaţă”, „Dorim să nu ne fie frică în propria ţară”, „Greşeala se plăteşte”, „Luptă pentru viitor” – sunt câteva dintre mesajele de pe pancartele afişate de participanţii la protest.

La microfon au vorbit colegi şi una dintre profesoarele lui Sebastian Olariu, care a cerut celor prezenţi să aprindă luminile telefoanelor pentru tânărul decedat.

Tatăl lui Sebi, cu tabloul fiului său şi cu ochii în lacrimi la procesul lui Vlad Pascu

Tatal lui Sebastian, tânărul ucis de Vlad Pascu în staţiunea 2 Mai, a venit din nou cu poza fiului său la proces. Acesta spune că beizadeaua drogată trebuie judecată pentru omor calificat şi că ceea ce se întâmplă în acest proces nu este altceva decât o bătaie de joc.

Familiile celor doi studenţi ucişi de Vlad Pascu sunt revoltate că dosarul a rămas la judecătoarea care a făcut greşeli uriaşe la primele două termene şi se tem că magistratul va face tot posibilul să tergiverseze procesul.

La Judecătoria Mangalia sunt prezente astăzi familiile celor doi tineri ucişi în accidentul de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu.

Tatăl lui Sebastian a făcut câteva declaraţii cu lacrimi în ochi şi cu poza fiului său la braţ, spunând că este o bătaie de joc ceea ce se întâmplă.

„Vreau să fie mereu lângă noi”

„Suntem terminaţi. Nu ştiu ce să vă spun. Sper măcar să se schimbe astăzi încadrarea şi să treacă de la ucidere din culpă la omor calificat şi să-şi plătească pedeapsa.

Vreau să judece corect şi să scăpăm odată. Am înţeles că dacă se schimbă încadrarea, o să se mute la Constanţa. Eu sper să se schimbe încadrarea şi să judece cineva care poate să judece acest caz.

Am venit cu poza cu care am venit şi la ultimul proces. Vreau să fie mereu lângă noi şi sper să ne dea putere să ne ţină în picioare”, a declarat, cu ochii în lacrimi, tatăl lui Sebi.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati