România a beneficiat de 640 de flacoane de Remdesivir și urmează să primească alte 600, a spus ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. El a explicat însă că tratamentul, primul autorizat îpotriva COVID-19, a ajuns în România în cadrul unui studiu clinic.
„Remdesivir a venit in 640 de flacoane, în două serii, s-a repartizat către spitalele de boli infecțioase sau care sunt suport COVID și aveau sector de boli infecțioase. Urmează să mai primim 600 de flacoane, dar ține foarte mult, după cum știți, la nivelul SUA, președintele Trump a impus oarecum ca toată producția să rămână în SUA”, a spus Nelu Tătaru într-o conferință de presă, la Iași, potrivit Digi24.
„Noi avem această solictare și avem și aviz ca va veni. Așteptăm. Ele fiind într-un studiu, sunt alese anumite clinici. Acele clinici pot desfășura și parteneriate cu alte spitale”, a mai spus Tătaru.