Tații vor beneficia de un concediu paternal de 10 zile. Legea a fost promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999.

  • Actul normativ prevede acordarea concediul paternal tuturor taţilor care au calitatea de salariat în baza unui contract de muncă sau a unui raport de muncă, încheiat conform legii. Durata actuală a concediului paternal este extinsă de la cinci zile lucrătoare la 10 zile lucrătoare.

Legea promulgată prevede următoarele drepturi pentru tați:

– acordarea concediului paternal şi a indemnizaţiei aferente acestuia tuturor taţilor care au calitatea de salariat în baza unui contract de muncă sau a unui raport de muncă, încheiat conform legii, şi eliminarea prevederilor care fac trimitere la calitatea de asigurat a titularului în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat;

– introducerea unei prevederi prin care se asimilează salariaţilor şi următoarele categorii de persoane: cele care au încheiate contracte de activitate sportivă, convenţii de muncă individuale, contracte de mandat, contracte de management, cele care desfăşoară activităţi ca urmare a unei funcţii de demnitate publică şi cele care au contracte de management şi de administrare, încheiate potrivit Legii nr.95/2006;

– extinderea duratei actuale a concediului paternal, de la 5 zile lucrătoare la 10 zile lucrătoare;

– completarea reglementărilor actuale privind interdicţia de concediere a salariatului pe perioada efectuării concediului paternal;

– introducerea de reglementări privind sancţiunile în cazul nerespectării prevederilor legislaţiei naţionale care transpun prevederile directivei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati