Tavanul Secției 3 de Poliție a Capitalei s-a prăbușit. Nu sunt victime

Tavanul secției 3 al Poliției din Capitală s-a prăbușit peste birourile agenților. Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă asupra stării de degradare în care se află clădirile în care polițiștii lucrează: ” Domnule ministru, raportăm: Ne cade Tavanul în cap!”

”Domnule ministru, raportăm: Ne cade tavanul în cap!” Așa își încep postarea, pe o rețea socială, sindicaliștii din poliție, după ce tavanul Secției 3 a Poliției din Capitală s-a prăbușit peste birourile polițiștilor.

”Nu a fost rănită nicio persoană”

Cei de la Poliția Capitalei au emis, în urmă cu scurt timp, și un comunicat de presă prin care dau asigurări că nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului.

Este vorba despre clădirea unde funcționează, în acest moment, secția 3 de Poliție, unde s-a desprins o bucată din tavan care a căzut peste toate birourile agenților.

Foto: Facebook / Sindicatul Europol

”În data de 01 septembrie 2021, în interiorul clădirii în care funcționează Secția 3 Poliție, un fragment de tencuială s-a desprins din tavan. Nu a fost rănită nicio persoană.

Sediul Secției 3 Poliție este în proiect de modernizare prin BIRD. S-a efectuat deja expertiza tehnică și studiul de fezabilitate, în anul 2020. Ulterior a fost depus la Direcția de Cultură a Municipiului București, în vederea obținerii avizelor necesare.

Direcția de Cultură a solicitat completarea studiului de fezabilitate cu un studiu istoric, având în vedere vechimea clădirii în care funcționează Secția 3 Poliție.

Clădirea, care trebuia modernizată din 2020, încă așteaptă avizele

Studiul istoric a fost elaborat în acest an, documentația în vederea obținerii avizelor fiind deja depusă la Direcția de Cultură a Municipiului București, în vederea analizării și avizării documentației.

După avizare, în funcție de fondurile financiare alocate, se va derula procedura de achiziție proiectare și execuție.

Pentru funcționarea, o scurtă perioadă de timp, în sediul subunității, din dimineața de 02.09., se execută anumite lucrări de reparații curente.

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București este în procedură de identificare, în vederea închirierii, a unui imobil care să corespunda cerințelor funcționale pentru secția de poliție”, se arată în comunicatul poliției.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati