- Potrivit sursei citate, banii ar urma să ajungă într-un fond de garantare pentru biletele de avion în cazul în care compania aeriană care operează în România dă faliment. Propunerea vine după falimentul Blue Air, în urma căruia 280.000 de pasageri nu și-au mai recuperat banii dați pe biletele de avion.
„După falimentul Blue Air, 280.000 de pasageri nu și-au mai luat banii, iar noi, tur-operatorii, dintr-un calcul estimativ, am cheltuit între trei și patru milioane de euro pentru aducerea turiștilor, pentru că legea bunului simț spune că nu poți să lași turiștii acolo unde i-a prins „înghețul”.
Dacă am fi avut un astfel de fond, toată lumea și-ar fi luat banii.
Taxa de 1 euro se aplică pentru toți cei care aterizează pe aeroporturile din România. Ai aterizat de 10 ori, plătești 10 euro. Iar dacă dă compania aeriană faliment, îți recuperezi toți banii”, a declarat Alin Burcea în cadrul unei întâlniri cu presa.
Burcea spune că această taxă ar putea fi inclusă în taxa de aeroport pe care pasagerii o plătesc companiilor aeriene. Acestea, la rândul lor, vor transmite taxa către aeroport, iar de acolo banii se vor duce într-un fond care va fi gestionat de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM.
„FNGCIMM este de acord să preia acest fond, evident contra unei sume, ca administrator”, a completat Burcea.
La baza acestei idei stă modelul danez, iar românii care aterizează în Danemarca plătesc deja această taxă inclusă în taxa de aeroport.