Taxă de intrare de 5 lei pe zi în mai multe stațiuni de pe litoral

Turiştii care merg anul acesta la Mangalia şi în staţiunile arondate – Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp – plătesc o taxă de 5 lei/zi de persoană, conform unei hotărâri a Consiliului Local.

Taxa va fi utilizată pentru dezvoltarea infrastructurii turistice şi pentru întreţinerea stațiunii Mangalia și a celor arondate.

”Programele, acţiunile şi proiectele privind dezvoltarea destinaţiei turistice integrate Mangalia si staţiuni, vor fi iniţiate de către Asociaţia O.M.D. Mangalia”, se arată în Hotărârea de Consiliu Local, scrie news.ro.

Sunt scutite de la plata taxei de staţiune următoarele categorii de persoane: veteranii de război, văduvele de război şi văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război, foştii deţinuţi politici, persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele încadrate în gradul I de invaliditate şi reprezentanţii legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în gradul I de invaliditate, posesorii biletelor de tratament emise de Casa Naţională de Pensii Publice şi Case Teritoriale, persoanele asigurate prin C.A.S. care beneficiază de servicii de tratament pe bază de trimitere medicală.

Banii, folosiți pentru dezvoltare și promovare

”Pentru plătitorii taxei speciale de staţiune, care beneficiază de servicii de cazare în structurile de cazare turistică clasificate, de pe raza municipiului Mangalia şi staţiunile Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp, taxa se reţine la sursă de către structurile de cazare turistică, care o evidenţiază distinct şi o înregistrează în contabilitate, separat de pachetul de servicii şi nu este purtătoare de T.V.A.

Orice structură de cazare turistică clasificată, care încasează taxa de staţiune, de la persoanele care beneficiază de servicii de cazare pe raza municipiului Mangalia şi staţiunile Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp, are obligaţia de a depune o declaraţie-decont, la Direcţia Management Fiscal şi Control Venituri, până la data stabilită pentru fiecare plată a taxei speciale”, precizează decizie CL Mangalia.

Taxa specială de staţiune, încasată de structurile de cazare turistică clasificate de la persoanele care beneficiază de servicii de cazare, va fi livrată lunar, până la data de 10 inclusiv a lunii următoare celei în care a avut loc cazarea, la bugetul local.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati