Teatrul Bulandra are primele spectacole pe 6 şi 7 februarie

0
116

Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” din Capitală este pregătit pentru redeschiderea sălilor, patru spectacole fiind deja programate pentru 6 şi 7 februarie, a afirmat Vlad Zamfirescu, managerul instituţiei.

Managerul a ţinut să precizeze că în prezent aşteaptă şi un „comunicat oficial scris” din partea oficialităţilor.

„Suntem în pregătiri intense, dar nu putem să începem să iniţiem nicio acţiune la public până nu avem comunicatul oficial scris”, a subliniat Vlad Zamfirescu, scrie Agerpres.

„Avem nevoie de puţin timp de punere în mişcare a întregului mecanism, asta înseamnă punerea în vânzare a biletelor şi pentru repetiţie, actorii nu au mai jucat de un an piesele respective, dar am făcut deja nişte programări, pe 6 şi 7 februarie am programat deja ‘Artă’, „Pe lacul auriu’, ‘Scaunele’ şi ‘Pisica pe acoperişul fierbinte’. Sunt deja patru spectacole programate, dar, din păcate, aşa cum se ştie, nu putem juca la capacitatea maximă a sălii, jucăm cu 30%, dar e un bun început, sper însă într-o continuitate. Este foarte dificil pentru un teatru să-l porneşti şi să-l opreşti după aceea, sper să nu se întâmple asta, sper să fie o continuitate şi uşor-uşor să putem funcţiona normal”, a declarat Vlad Zamfirescu.

Rămâne în picioare și proiectul online al teatrului

El a afirmat că îşi doreşte să continue şi proiectul online al teatrului, dar a precizat că acest lucru este puţin mai dificil, deoarece trebuie reglementate problemele cu drepturile de autor ale realizatorilor spectacolelor.

„Suntem în discuţii cu autorii unor spectacole ale Teatrului Bulandra. Pentru un teatru de stat este un pic mai dificil să programezi online, sunt foarte multe drepturi de autor, sunt lucruri care nu erau reglementate înainte de pandemie, ele trebuie reglementate uşor-uşor acum. Regizorii, de exemplu, sau orice scenograf care colaborează cu un teatru, prin contract, iniţial, ei nu şi-au dat acordul pentru transmiterea şi online a spectacolelor, a muncii lor şi atunci trebuie cumva regândite toate produsele, toate spectacolele teatrelor, prin contract să putem să le dăm şi noi online”, a spus managerul.

Vlad Zamfirescu a precizat că Teatrul Bulandra va continua şi reprezentaţiile de la Ploieşti, unde sunt deja programate trei spectacole.

„Noi am gândit o ministagiune, dacă pot să-i zic aşa, la Ploieşti, având în vedere că acolo s-au redeschis mai repede şi avem deja trei spectacole programate în trei zile de vineri. Este vorba de ‘Artă’ – în regia lui Cristi Juncu, de ‘Gigel’ – regia Vlad Zamfirescu şi de ‘Meşteşugul vieţii’ – în regia lui Felix Alexa. Mă bucur că între timp şi în Bucureşti s-a mai relaxat povestea asta şi putem să jucăm şi la sediu”, a mai declarat Zamfirescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.