Teatrul Dramaturgilor Români anunţă premiera spectacolului ŞEVALETUL

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Teatrul Dramaturgilor Români, anunţă premiera spectacolului ŞEVALETUL de Mihai Hafia Traista, regia Vasile Toma – duminică, 6 februarie, ora 19:00, sala „Iosif Naghiu”!

Preluat prin programul Teatrul Deschis Reuşitei, spectacolul ŞEVALETUL reflectă o situaţie actuală şi binecunoscută în societatea românească şi nu numai: lupta pentru moştenirea averii. Atunci când între fraţii Tom şi Jorj apare mărul discordiei – testamentul bătrânei Catrina, majordomul Caramfil, un om viclean şi inteligent, mânuieşte cu abilitate interesele celor doi. Interpretat de Vasile Toma, Caramfil este un făuritor de jocuri şi destine. Înzestrat cu o inteligenţă diabolică, servitorul reuşeşte să îi influenţeze chiar pe cei doi fii legitimi – Jorj, medicul stilat, dependent de pastile, şi Tom, alcoolicul grosolan, interpretaţi cu măiestrie de actorul Ion Grosu – să se duşmănească reciproc.

„Când, într-o familie, se ajunge la un astfel de pas – ca împărţirea averii între urmaşii moştenitori – dispare orice urmă de omenie dintre fraţi, ba mai mult, ajung să nu îşi mai vorbească, devenind chiar duşmani pentru totdeauna. Acest gen de situaţie denotă şi un anumit grad de educaţie al societăţii în care trăim pentru că, bineînţeles, nu în toate cazurile rezolvarea este la fel. Nu e aşa?” – finalul este imprevizibil, aşa cum afirmă chiar regizorul spectacolului, Vasile Toma.

ŞEVALETUL este o comedie dinamică, savuroasă, despre ură, trădare, ipocrizie şi destinul unei familii.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati