Teatrul Evreiesc de Stat comemorează 80 de ani de la Pogromul de la Bucureşti din 1941

0
72
sursa foto: www. teatrul-evreiesc.com.ro

Teatrul Evreiesc de Stat comemorează 80 de ani de la Pogromul de la Bucureşti din 21-23 ianuarie 1941 şi Holocaustul printr-o serie de evenimente online, care vor fi transmise pe paginile de Facebook şi YouTube ale teatrului de joi până pe 27 ianuarie,

Desfăşurat pe foTeatrul Evreiesc de Stat comemorează 80 de ani de la Pogromul de la Bucureşti din 21-23 ianuarie 1941 şi Holocaustul printr-o serie de evenimente online, care vor fi transmise pe paginile de Facebook şi YouTube ale teatrului de joi până pe 27 ianuarie,ndul Rebeliunii Legionare – conflictul deschis dintre generalul Ion Antonescu şi Mişcarea Legionară – acest episod reprezintă unul dintre momentele de apogeu al practicilor antisemite din România, scrie spotmedia.ro.

Evenimentul a fost alcătuit dintr-o serie de acte violențe și crime împotriva evreilor din Capitală. Acțiunile au debutat în seara zilei de 20 ianuarie 1941, iar în următoarele două zile, cartierele Dudești și Văcărești din Capitală au fost devastate și supuse jafurilor.

Bilanţul final cuprinde peste 120 de morţi, majoritatea macabrelor asasinate fiind comise în pădurea Jilava – unde au fost înregistrați 90 de morți – precum şi la Abator, pe şoselele Fundeni şi Pantelimon.

De asemenea, Centrele legionare şi Prefectura Poliţiei Capitalei au fost transformate în adevărate centre de tortură.

Binecunoscut în memoria colectivă este destinul rabinului Herșcu Gutman şi al fiilor săi. Cei trei au fost ridicați de la domiciliu de către Poliția Legionară și duși cu forța în pădurea Jilava, locul unde cei doi fii ai săi – Iancu și Iosef Gutman – au fost executați.

Mărturia sa este grăitoare: “Am auzit împușcături, nu am mai știut ce se petrece cu mine. Am simțit însă cum fiul meu mai mare, atârnat de brațul meu, a murit imediat, în timp ce celălalt s-a mai zbătut puțin și a horcăit. Iară nu știu ce a fost după aceea. Poate că am și leșinat. Nu știam unde sunt, am văzut că fiii mei sunt amândoi morți și plini de sânge”.

Pe lângă pierderile de vieți omenești se numără și cele materiale, în timpul celor trei zile fiind jefuite şi devastate numeroase sinagogi și case de rugăciune, precum și sediul Comunității Evreilor din București. Templul Cahal Grande a fost complet devastat, arzând complet, în urma incendierii de către legionari.

Conform datelor Federației Uniunilor de Comunități Evreiești, pagubele materiale includ peste 1.200 de imobile evreiești, dintre care 25 de temple și sinagogi din Capitală, care aveau să fie devastate sau incendiate. Au fost atacate și jefuite 616 magazine și 547 locuințe, fiind afectați direct cel puțin 3.579 de evrei.

Teatrul Evreiesc de Stat a programat în această perioadă o serie de evenimente online care omagiază memoria victimelor Pogromului de la București și Holocaustului, astfel:

  • 21 ianuarie, ora 10.00
    • Mihai Ciucă – TESTAMENTUL MEU – Moment din spectacolul LUMINILE GHETOULUI
  • 21 ianuarie, ora 19.00
    • Moment din spectacolul BUCUREȘTI 41 TUR-RETUR
  • 21 ianuarie, ora 21.00
    • Moment Maia Morgenstern
  • 22 ianuarie, ora 10.00
    • Geni Brenda Vexler – FRILING – Moment din spectacolul LUMINILE GHETOULUI
  • 22 ianuarie, ora 19.00
    • Moment din spectacolul O LECȚIE DE BUNE MANIERE de Jean-Claude Grumberg
  • 22 ianuarie, ora 21.00
    • Moment Maia Morgenstern
  • 23 ianuarie, ora 10.00
    • Roxana Guttman – IDIȘ KIND – Moment din spectacolul LUMINILE GHETOULUI
  • 23 ianuarie, ora 19.00
    • Moment Katia Pascariu
  • 24 ianuarie, ora 10.00
    • Mihai Nițu – AUSCHWITZ TANGO – Momente din spectacolul LUMINILE GHETOULUI
  • 24 ianuarie, ora 19.00
    • Momente din spectacolul IDIȘ? de Peca Ștefan
  • 25 ianuarie, ora 10.00
    • Andrei Miercure – YINGHELE NIT VEIN – Moment din spectacolul LUMINILE GHETOULUI
  • 23 ianuarie, ora 19.00
    • Moment Cristina Cîrcei
  • 26 ianuarie, ora 10.00
    • Lucian Ionescu – PAPIROSN – Moment din spectacolul LUMINILE GHETOULUI
  • 27 ianuarie, ora 10.00
    • Viorica (Bantaș) Predica – ȘTILER, ȘTILER  – Moment din spectacolul LUMINILE GHETOULUI
  • 27 ianuarie, ora 15.00
    • ȘPIL JE MIR A LIDELE IN IDIȘ – Moment din spectacolul LUMINILE GHETOULUI
  • 27 ianuarie, ora 19.00
    • Moment din spectacolul JANKA de Oscar K. Speace

Momentele vor fi transmise online pe paginile de Facebook și YouTube ale teatrului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.