Teatrul Metropolis nu se închide. PMB: Alocarea bugetară de anul acesta este de 10 milioane de lei

Primăria București a transmis o serie de precizări referitoare la situația în care se află Teatrul Metropolis din Capitală. Primăria anunță că teatrul nu se închide, iar alocarea de bani este suficientă pentru salarii, datorii și cheltuielile de funcționare.

În același timp, PMB susține că a aflat despre datoriile teatrului abia în ziua dinaintea evaluării lui George Ivașcu, directorul instituției.

De asemenea, Primăria Capitalei mai spune că obiectivul pe care și-l propune administrația este să elimine treptat invitațiile la teatrele de stat, dar și că managementul teatrului a alocat sume enorme unor producții de teatru, în condițiile în care nu-și îndeplinea țintele de venit propuse.

Comunicatul integral al Primăriei București

Având în vedere speculațiile vehiculate în spațiul public în legătură cu situația teatrului Metropolis și acuzațiile care au fost aduse Primăriei Municipiului București, prezentăm mai jos o serie de informații și precizări legate de acest subiect, care au drept scop o mai bună și precisă informare a opiniei publice:

1. Teatrul Metropolis nu se închide. Alocarea bugetară de anul acesta este de 10 milioane de lei (respectiv 2 milioane de euro) care sunt suficienți pentru plata cheltuielilor de funcționare, a salariilor și a datoriilor restante.

2. Datoriile Teatrului Metropolis nu au fost comunicate către Primăria Municipiului București. La 31 decembrie 2021, Teatrul Metropolis nu a înregistrat vreo datorie sau, cel puțin, nu a comunicat-o către Primăria Municipiului București. În evidențele contabile ale PMB, teatrul figura la data de 28 februarie 2022 cu un excedent bugetar de 20 000 lei.

3. Primăria Municipiului București a aflat de datoriile Teatrului Metropolis în valoare de 1,1 milioane lei în preziua evaluării directorului instituției, George Ivașcu. Datoriile către artiști sunt în acest moment de 483.292,10 lei, conform unui raport trimis de către managerul instituției în data de 5 aprilie 2022. La acestea se adaugă datorii către colaboratorii Ziarului Metropolis de 22.504 lei. În total, datoriile către artiștii colaboratori se cifrează la aproximativ 500 de mii de lei și nu 600 de mii de lei, așa cum au speculat unii colaboratori ai teatrului, în spațiul public.

4. Această datorie nu ar fi trebuit să existe, dacă teatrul și-ar fi atins țintele de venit propuse pentru anul 2021. În raportul depus, teatrul și-a asumat că va obține, conform proiecției bugetare, venituri proprii în valoare de 900 000 lei. În realitate, instituția a realizat, conform propriilor declarații, venituri proprii în 2021 în valoare de 491.164 lei. Așadar, teatrul a realizat venituri mai mici cu 408.836 lei, sumă care este apropiată de datoria acumulată de teatru pentru plata artiștilor colaboratori. Cu alte cuvinte, teatrul a cheltuit niște bani pe care nu îi avea, dar pe care a declarat ca îi va face. Când nu i-a făcut, a acuzat Primăria Capitalei că lasă instituția fără bani și că nu își poate plăti artiștii colaboratori. O astfel de abordare nu este una corectă, având în vedere că situația a fost generată de administrația teatrului și nu de către PMB.

5. Argumentul că teatrul nu și-a îndeplinit țintele de venit propuse din cauza pandemiei nu este unul valid. În condiții egale, alte teatre din București cu un număr mai mic de locuri disponibile, cu spectacole mai puține în repertoriu, cu o mai mică notorietate, au realizat încasări din bilete de 10 ori mai mari decât Teatrul Metropolis.

6. Costurile pentru un spectacol, care reies din rapoartele teatrului, sunt foarte mari. Teatrul a cheltuit pentru a prezenta cele 40 de spectacole care îi aparțin suma de 8.158.165 (respectiv, bugetul alocat de către PMB pentru 2021), peste care a mai făcut datorii de 1,1 milioane lei (menționate mai sus). Un calcul matematic arată că: 9.260.000 lei împărțiți la 40 de spectacole este egal cu 231.500 lei cheltuieli per spectacol. Pe de altă parte, teatrul a avut încasări în medie per spectacol de 1750 lei. Așadar, în termeni strict bugetari, teatrul a cheltuit în medie 46.000 de euro pe fiecare spectacol și a încasat înapoi 350 de euro.

7. Numărul de bilete vândute este infim în raport cu beneficiarii neplătitori. În 2021 Teatrul Metropolis a vândut pe tot parcursului anului 2.170 de bilete. Asta, în condițiile în care a avut la dispoziție 4 săli de spectacole care, cumulat, au 750 de locuri. Totodată, teatrul a raportat, pe lângă cele 2.170 de bilete un număr de 53.934 de beneficiari neplătitori. În legătură cu aceștia, teatrul nu a prezentat niciun fel de date cum au fost măsurați și nu există un mecanism clar de cuantificare al acestor persoane. Un calcul bugetar arată că din cei 9.260.000 lei cheltuiți și 2.170 de bilete vândute în 2021, costul per beneficiar plătitor este de 4.267 lei. Sau altfel spus, pentru fiecare spectator care a cumpărat un bilet de 35 de lei, teatrul a cheltuit 4.267 lei.

8. Obiectivul pe care și-l propune PMB este să elimine treptat invitațiile la teatrele de stat. Primăria Capitalei susține, în continuare, nevoia de a avea un preț scăzut al biletului, respectiv un preț redus pentru categoriile de public cu venit mic. Totodată, PMB dorește să descurajeze obiceiul gratuității, deoarece acest lucru distorsionează piața culturală și generează concurență neloială teatrelor independente.

9. Veniturile spectacolelor jucate în regim online s-au dus către terți care au vândut biletele și nu în bugetul teatrului. Nota trimisă de managerul Teatrului Metropolis în data de 5 aprilie arată că au fost jucate cu mare succes trei spectacole online, s-au vândut 406 bilete, iar suma încasată a fost de 12.992 lei. Totodată, informațiile comunicate public de actorii colaboratori, arată că la un singur spectacol au fost vândute 3.700 de bilete, care la valoarea de 35 de lei per bilet înseamnă 129.500 de lei. Practic, dintr-un singur spectacol un privat care a vândut biletele teatrului a încasat de 10 ori mai mult decât a reușit instituția pentru 3 spectacole jucate.

10. Conducerea teatrului a alocat sume enorme unor producții de teatru, în condițiile în care nu-și îndeplinea țintele de venit propuse. Teatrul Metropolis a cheltuit anul trecut pe producția unui spectacol în care au jucat 3 actori consacrați și o tânără actriță suma de 265.117 lei. Onorariile plătite acestor actori pentru repetiții au fost de 64.490 lei, onorariul pentru cele 9 spectacole jucate a fost de 58.047 lei și onorariul pentru premieră, de 6.443 lei. Practic, într-un an pandemic, teatrul a decis să cheltuie o sumă enormă, care nu putea fi acoperită din încasările propuse.

Poziția PMB este de a sprijini, în continuare, cultura, dar cere instituțiilor de cultură o mai bună gestionare a banilor publici. În acest sens, în prezent are loc o evaluare a managerilor instituțiilor de cultură din subordinea PMB. Această evaluare este una transparentă, fiind transmisă în regim online, acolo unde managerii și-au dat acordul în prealabil.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati