Teatrul Naţional din Belgrad şi Opera din Budapesta – printre invitaţii Bucharest Opera Festival

Cea de-a doua ediţie a Bucharest Opera Festival, care se va desfăşura în perioada 16 – 24 iunie, pe scena Operei Naţionale Bucureşti, propune publicului nouă spectacole diferite, printre invitaţi numărându-se Opera Braşov, Opera Maghiară de Stat din Budapesta şi Teatrul Naţional din Belgrad.

Potrivit unui comunicat al ONB, sâmbătă, 17 iunie, Teatrul Naţional din Belgrad prezintă spectacolul „Manon Lescaut” de G. Puccini, realizat în coproducţie cu Opera Madlenianum, sub bagheta maestrului italian Stefano Romani, regia fiind semnată de Pier Francesco Maestrini.

Vineri, 23 iunie, Opera Maghiară de Stat din Budapesta prezintă spectacolul „Pelleas şi Melisande” de C. Debussy, revenit, în 2022, după o absenţă de jumătate de secol de pe afiş, în repertoriul instituţiei de cultură din Ungaria.

Pe lângă cele două producţii, programul festivalului include:

* „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart, dirijor Ethan Schmeisser (Opera Naţională Bucureşti) – 16 iunie

* „Castelul lui Barbă Albastră” şi „Mandarinul miraculos” de B. Bartok (Opera Maghiară din Cluj Napoca) – 18 iunie

* „Pescuitorii de perle” de G. Bizet (Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” Constanţa) – 19 iunie

* „Bal la Savoy” de P. Abraham (Opera Naţională Română Timişoara) – 20 iunie

* „Cosi fan tutte” de W.A. Mozart (Opera Braşov) – 21 iunie

* „Văduva veselă 2.0” de F. Lehar ( Opera Naţională Română din Iaşi ) – 22 iunie

* „Kiss me Kate” de C. Porter (Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian Bucureşti) – 24 iunie

Toate spectacolele vor începe de la ora 19,00.

Biletele se pot cumpăra online pe http://tickets.operanb.ro/ şi de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati