Teatrul Național din București invită oamenii la spectacole online

Începând de luni, 23 martie 2020, Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” oferă spre vizionare online, pe canalul de youtube al TNB, înregistrările live ale Conferinţelor Teatrului Naţional, desfăşurate în cadrul Programului TNB- Parateatral.

Iniţiate cu aproape opt decenii în urmă de scriitorul Ion Marin Sadoveanu, Conferinţele Teatrului Naţional au reintrat în programul curent al TNB începând cu anul 2006, oferind publicului, bilunar, prelegerile unor personalitaţi marcante ale culturii române pe teme dintre cele mai diverse şi incitante.

Pe canalul de youtube, aflat la adresa, https://www.youtube.com/c/TeatrulNaţionalILCaragialeBucureşti vor fi difuzate în sistem de streaming live, următoarele 40 de conferinţe desfăşurate la Teatrul Naţional, în perioada 2006-2019:

– Andrei Pleşu-Despre inimă- (data la care a fost susţinută conferinţa : 22 octombrie 2006)

– Neagu Djuvara-Actor şi interpret de poezie- (31 mai 2009)

– Neagu Djuvara-Războiul de 77 de ani- (12 martie 2006)

– Irinel Popescu-Transplantul de organe – o aventură a spiritului uman- (8 decembrie 2013)

– Alexandru Andrieş-Autoportret – (9 noiembrie 2014)

– Emil Hurezeanu-Europa, între crizele de creştere şi criza terminală – (25 ianuarie 2015)

– Cristian Pîrvulescu: Mai poate avea politica vreun sens? – (22 februarie 2015)

– Prof. Univ. Dr. Alexander Rodewald: Originea genetică a poporului român, între mit şi realitate – (19 aprilie 2015)

– Prof. Dr. Vintilă Mihăilescu: Omul şi tehnologia. O istorie antropologică a viitorului- (10 mai 2015)

– Matei Vişniec: Teatru şi jurnalism -influenţe reciproce- (17 ianuarie 2016)

– Vladimir Beliş: O jumătate de veac în serviciul medicinei legale- (31 ianuarie 2016)

– Nora Iuga: Domnul Beligan e de vină ca am devenit poet- (28 februarie 2016)

– Ion Pop: Tristan Tzara, dadaismul şi avangarda românească- (13 martie 2016)

– Lavinia Betea: Psihologia comunismului – (27 martie 2016)

– Pavel Şuşară: Constantin Brâncuşi sau despre sculptura fără istorie- (22 mai 2016)

– Dan Dungaciu: „Furtună perfectă” în Europa. Spre un nou model de înţelegere a crizei europene – (5 iunie 2016)

– Ana Blandiana: Orologiul fără ore – (20 Noiembrie 2016)

– General Dan Voinea: Adevărul juridic despre decembrie 1989 – (18 decembrie 2016)

– General Dan Voinea: Adevărul juridic despre mineriada din 13 – 15 iunie 1990 – (5 februarie 2017)

– Andrei Pleşu: Veselul Caragiale? – (19 martie 2017)

– Lavinia Betea: Ce facem cu „nebunul satului ? – (07 mai 2017)

– Gigi Căciuleanu: L’Om Gigi – Linii_Trasee_Semne_Sensuri – (14 mai 2017)

– Ştefan Cazimir: Scurtă istorie a Partidului Liber-Schimbist – (21 mai 2017)

– Emil Brumaru: Infernul feminin şi îngerii lui Brumaru – (24 septembrie 2017)

– Conf. Răzvan Voncu: Trei aromâni: Bolintineanu, Anghel, Vinea – (12 noiembrie 2017)

– Acad. Ioan Aurel Pop – Cultura română – între Occidentul latin şi Orientul bizantin- (26 noiembrie 2017)

– Silvia Colfescu: Poveşti din Bucureşti – un oraş cu vocaţia supravieţuirii – (29 aprilie 2018)

– Prof. Mihai Zamfir – Demascarea naivităţilor curente – (13 mai 2018)

– Armand Goşu: Ce vrea Putin? Agenda liderului de la Kremlin pentru noul mandat – (27 mai 2018)

– Prof. Dr. Dumitru Borţun: România – o enigmă, un miracol şi un paradox. Sarcinile următoarei generaţii! – (18 noiembrie 2018)

– Ana Blandiana: Centenarul, un exerciţiu de exorcizare – (2 decembrie 2018)

– Sever Voinescu: Visul lui Pavel. O intuiţie despre viitorul Europei – (16 decembrie 2018)

– Cristian Pîrvulescu: România la porţile liberalismului. Mai este posibilă democraţia astăzi? – (27 ianuarie 2019)

– Toni Grecu: Să fim veseli ca să nu fim trişti – (24 februarie 2019)

– Andrei Oişteanu: Evreii din România în context european: asemănări şi deosebiri – (7 aprilie 2019)

– Adrian Cioroianu: Nici viitorul nu mai e ce-a fost – (21 aprilie 2019)

– Ioan Stanomir: România, 1989 / 2019 – O fotografie, după treizeci de ani – (5 mai 2019)

– Dan Dungaciu: Europa după furtună. Ce vor, de fapt, europenii?- (2 iunie 2019)

– Marian Voicu: Tezaurul României de la Moscova – o problemă istorică, politică sau de drept internaţional? – (16 iunie 2019)

– Silvia Colfescu- La poveşti cu Anamaria Smigelschi – (8 decembrie 2019).

Aceste materiale vor fi difuzate, zilnic, începând de luni, 23 martie 2020, de la ora 14.00, pe canalul de youtube, pe pagina noastră de facebook şi preluate, de asemenea, pe pagina de internet.

* Vor fi difuzate câte 2 conferinţe pe zi, într-o ordine ce va fi actualizată zilnic pe site-ul TNB.

De asemenea, oamenii pot face şi Turul virtual interactiv al Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, la adresa https://www.tnb.ro/TNB_vr/index.html

Graţie unei aplicaţii web din care se poate intra în fiecare dintre cele aproximativ 310 panorame sferice şi 5 gigapanorame care prezinta clădirea TNB şi cele mai interesante spaţii ale TNB, puteţi vizita „virtual” întregul sediu al TNB, de la ateliere la foaiere, spaţii expoziţionale, săli şi scene, putând vizualiza şi câteva din cele mai spectaculoase scenografii ale spectacolelor noastre, precum şi filmuleţe din timpul repetiţiilor şi din alte momente ale activităţii noastre, păstrate în format virtual.

Ineditul acestui tur panoramic este acela că permite o incursiune în trei perioade diferite din istoria clădirii : conform instrucţiunilor afişate, dând click pe butoane diferite, puteţi vizualiza acelaşi loc din clădirea teatrului aşa cum arăta el înaintea reconstrucţiei din perioada 2011-2015, aşa cum arăta el în perioada şantierului de reconstrucţie şi aşa cum arată el în prezent. Prin acest mod de abordare, turul virtual al TNB capătă excepţionale valenţe de material documentar! Vă invităm să vă convingeţi singuri, veţi avea surprize nebănuite !

Proiectul acestui tur virtual a fost conceput de artistul Mihai Bodea-Tatulea, grafician şi operator de imagine, fotograf, cu amplă experienţă în realizarea proiectelor de „new media”, ca realizator de conţinut şi concept (Galeria digitală Braşov, Ateneul Român, Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Ţăranului Român, Cărturesti la ICR, Delta Dunării la Zaragoza 2008, Muzeul de Istorie Braşov etc).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati