Teatrul Nottara oferă un loc în Consiliul artistic unui spectator fidel

Teatrul Nottara a decis să ofere un loc în Consiliul artistic al instituţiei unui spectator fidel, care va fi ales în perioada următoare din rândul iubitorilor de teatru fără legături directe cu acest domeniu.

„Consiliul, care este alcătuit din 11 membri, are în componenţa sa actori, regizori şi oameni de teatru. De anul acesta, lor li se va alătura şi o persoană din rândul publicului, care să reprezinte vocea spectatorilor şi să ofere o perspectivă proaspătă şi originală”, potrivit Agerpres.

Doritorii sunt invitaţi să lase un comentariu pe pagina de Facebook a teatrului, să trimită un email la adresa marketing@nottara.ro, până pe 28 ianuarie, în care să spună care este spectacolul preferat văzut la Nottara şi cum l-ar recomanda unui prieten.

Câştigătorul va fi anunţat pe site-ul www.nottara.ro pe 1 februarie.

Potrivit Teatrului Nottara, spectatorul ales în Consiliul artistic va asista la vizionarea spectacolelor înainte ca acestea să iasă la public şi va participa la discuţiile ulterioare, având ocazia să îşi spună părerea despre producţia respectivă.

„Întotdeauna am făcut teatru pentru public. Acum ne-am dori să îl facem împreună cu acesta! Suntem convinşi că o persoană din exterior ne va ajuta să înţelegem şi mai bine ce îşi doresc să vadă oamenii atunci când aleg să petreacă o seară la Teatrul Nottara”, a declarat Marinela Ţepuş, managerul instituţiei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati