Teatrul Nottara participă pentru prima dată la Noaptea Muzeelor

Teatrul Nottara va participa anul acesta pentru prima dată la Noaptea Muzeelor, eveniment cultural ajuns la cea de 13-a ediţie, ce va avea loc sâmbătă. Cei care aleg să viziteze teatrul de pe Bd. Magheru vor avea parte de tururi ghidate, un spectacol de teatru şi un concert, toate cu intrare gratuită.

Astfel, de la ora 20:00, vor începe tururile ghidate în expoziţia multimedia „Origini/Repere – o călătorie în istoria Teatrului Nottara”, un proiect inedit în spaţiul teatral românesc, care documentează perioada 1942-1983. Participanţii vor avea ocazia să viziteze şi o parte din culisele teatrului şi să întâlnească actori din trupa teatrului, prezenţi special pentru a le împărtăşi din bogata istorie a Teatrului Nottara.

Această incursiune în trecut va fi urmată de un spectacol din repertoriul teatrului. La miezul nopţii, la Sala „Horia Lovinescu” se vor auzi ritmurile trepidante ale poveştii muzicale concepute de Cristina Juncu pornind de la lumea nebunească a personajelor caragialeşti, în spectacolul „Oglinda neagră”. În distribuţie: Rareş Andrici, Mihaela Subţirică, Vlad Bălan, Cristina Juncu, Crenguţa Hariton.

După ce se vor despărţi de Lache, Mache, Dl. Goe şi alţii asemenea, spectatorii nocturni vor putea asista, de la ora 01.00, la un concert susţinut de trupa Midpoint, formată din Victor Diaconu (voce şi chitară), Cătălin Manea (chitară bas) şi Alexandros Raptis (percuţie), vor oferi un mix de sounduri, de la rock alternativ până la inflexiuni de jazz.

Participarea la evenimente este gratuită, în limita locurilor disponibile şi în baza unei înscrieri prealabile. Formularele de înscriere şi detalii suplimentare se găsesc pe www.nottara.ro.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati