Teatrul Nottara revine „acasă”! După de 6 luni în care activitatea a fost total întreruptă sau spectacolele s-au jucat doar în aer liber, în cadrul unei stagiuni estivale, se reiau reprezentaţiile în cele două săli din Bulevardul Magheru.
Primul spectacol programat la Sala Horia Lovinescu este „Oglinda” neagră, vineri, 18 septembrie, de la ora 19.00. Montarea după texte de I.L.Caragiale este o poveste muzicală de Cristina Juncu, pe beat-uri de Sever Bârzan şi Iulian Sfircea. Protagonişti: Rareş Andrici, Mihaela Subţirică, Vlad Bălan, Cristina Juncu, Crenguţa Hariton, iar scenariul este semnat de Vlad Bălan şi Cristina Juncu.
Direct din cancelaria drăcuşorilor, repetent a 25361-a oară, Aghiuţă e pedepsit şi trimis pe pământ, unde aterizează în… vagonul restaurant al acceleratului 333, Oradea-Bucureşti, staţionat în clipa aceea la Băicoi. Şi aşa începe povestea. O poveste cu multă muzică şi mult umor, în care veţi redescoperi lumea nebună a lui Caragiale printre note muzicale, reinventată şi amuzant (re)consemnată de Cristina Juncu, într-o călătorie „de plăcere” braţ la braţ cu cele mai simpatice personaje din schiţele lui. De la „amicii” Lache şi Mache care conversează la un pahar la celebrul Dl. Goe, la şi mai celebrul căţel Bubico sau la superba Mimi care face nebunii cu şeful într-un vagon CFR, Oglinda neagră dezvăluie lumea noastră de ieri, de azi şi dintotdeauna, cu nebuniile şi trăsnăile ei şi surprinde perfect celebrele cuvinte ale „drăcuşorului” Caragiale: „zi-le oameni şi dă-le pace!”.
Sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 19.00, este programat, la Sala George Constantin, spectacolul „Citadela”, în regia Ligiei Ciornei.
Actriţa Isabela Neamţu vă invită la o călătorie în timp, în anii Primului Război Mondial şi vă spune o poveste despre zbor, libertate şi curaj. Curajul femeilor-pilot din România. Curajul de a trăi, curajul de a visa, curajul de a se avânta spre cer, curajul de a fi femei într-o lume a bărbaţilor. Gândită ca o instalaţie performativă, Citadela este o producţie a Doctor’s Studio. Ce ne facem atunci când resursa umană este înlocuită de noile tehnologii? Care au fost schimbările produse în aviaţia militară atunci când avioanele de luptă au fost înlocuite de drone? Care sunt lucrurile cu care trebuie să se confrunte o femeie într-un sistem aproape exclusiv masculin şi care sunt lucrurile la care ea este nevoită să renunţe pentru a putea fi în prima linie? Sunt doar câteva dintre întrebările pe care le ridică spectacolul Citadela.
Duminică, 20 septembrie, de la ora 19.00, se joacă „Thailanda” de Dimitris Kechaidis şi Eleni Chaviara, montare semnată de Alexandru Jitea. Din distribuţie fac parte: Andreea Măcelaru Şofron, Victoria Cociaş, Cristina Stoica Ivanciuc, iar scenografia este semnată de Ştefan Caragiu.
În Kifisia, un cartier înstărit al Atenei, trei femei trecute de vârsta a doua discută despre iubire şi, în special, despre bărbaţii din viaţa lor. Pregătite să pornească într-o călătorie în Thailanda pentru a se elibera şi a deschide un nou drum în viaţă, Aleka, Fotini şi Maro sunt prinse în propriul trecut, luptându-se cu ele însele, dar şi cu ceilalţi. Călătoria este continuu amânată, fiindcă în viaţa lor dramele nu încetează să apară – chemate sau nu. Iar bărbaţii, deşi absenţi, îşi fac simţită prezenţa în chipuri nebănuite. O dramă în cheie comică, despre trei femei în pragul unei crize de nervi, visând la o călătorie ce le va schimba viaţa.
În 26 septembrie, la Sala Horia Lovinescu, avem „Efecte colaterale”. În distribuţie: Alexandru Repan, Vlad Zamfirescu, Şerban Gomoi, Dan Bordeianu, Luminiţa Erga, Nadiana Sălăgean, Ioana Calotă, Laura Vasiliu, Diana Roman.
Spectacolul îmbină surprinzător piesele unui puzzle de familie şi analizează, cu mult umor şi atenţie la nuanţe, riscul fiecăruia dintre noi de a-l pierde pe celălalt pe drumul propriei împliniri. Poveşti în poveşti se intersectează într-un oraş aglomerat, iar efectele colaterale ale întâlnirii unor oameni legaţi între ei prin fire sufleteşti nevăzute se amplifică gradual până când anulează distanţa dintre comic şi tragic.
Toate evenimentele se vor desfăşura în conformitate cu prevederile impuse pentru respectarea măsurilor de protecţie împotriva COVID-19.