Teatrul Nottara va deschide stagiunea cu spectacole după Ingmar Bergman, Jordi Galcerán, Florian Zeller şi I.L. Caragiale

Teatrul Nottara anunţă deschiderea stagiunii 2022-2023 vineri, 2 septembrie.

Comedii subtile, de situaţie şi de limbaj, farse negre şi drame psihologice marchează primul weekend al stagiunii 2022-2023 a Teatrului Nottara, care debutează cu „Sonată de toamnă” de Ingmar Bergman, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, vineri, 2 septembrie, de la ora 19.30. Un spectacol care oferă ocazia unei reîntâlniri emoţionante cu Victoria Cociaş, într-o poveste tulburătoare despre suferinţă, feminitate, asumare, pierderi irecuperabile şi, mai ales, despre iubire.

Sâmbătă, 3 septembrie, de la ora 19:30, Gabi Răuţă, Ada Navrot, Alex Jitea şi Cerasela Iosifescu ne propun o călătorie surprinzătoare în psihicul uman, cu mult umor, dar şi cu o profundă introspecţie a mecanismelor interioare, în cea mai recentă premieră a Teatrului Nottara, „Cancún” de Jordi Galcerán, în regia lui Felix Alexa, care o descrie drept „o comedie amară despre descompunerea senzaţiilor sufleteşti cele mai intime, despre cât de sublimă, dar şi ridicolă e viaţa însăşi. «Cancún» e despre noi toţi, aflaţi uneori faţă în faţă cu noi înşine”.

Teatrul Nottara se alătură şi în acest an proiectului iniţiat de Teatrul Masca, „Departe de centru, aproape de oameni”. Pe 3 septembrie, de la ora 19.30, în amfiteatrul din bulevardul Uverturii, vă veţi putea regăsi privind „Oglinda neagră”, o poveste muzicală de Cristina Juncu, după texte de I.L. Caragiale.

Duminică, 4 septembrie, de la ora 19:30, „Mama” de Florian Zeller (dramaturgul câştigător al Premiului Oscar în 2020), în regia lui Cristi Juncu, propune o explorare a unei probleme actuale şi încă prea puţin discutate în societatea actuală – depresia. Catrinel Dumitrescu realizează o partitură complexă, impresionantă şi sfâşietoare, într-o poveste despre singurătate şi nevoia de afecţiune.

Tot în luna septembrie, Teatrul Nottara va relua două dintre cele mai îndrăgite spectacole din repertoriu, „Fazanul” de Georges Feydeau, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, şi „Opt femei” de Robert Thomas, în regia lui Andreas Merz-Raykov. O comedie flamboaiantă şi un thriller poliţist vor întregi astfel oferta actualei stagiuni.

  • În această toamnă vor ieşi la public şi spectacolele din cadrul proiectului „Teatrul, o nouă normalitate #REINVENT”, finanţat prin Granturile SEE 2014 – 2021 şi al cărui promotor este Teatrul Nottara, în parteneriat cu ARTEPUNKT Skandinavia (Norvegia): trei spectacole de poezie, în regim online, şi trei spectacole la scenă: „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, în regia Alinei Hiristea, „Enigma Otiliei” de G. Călinescu, în regia lui Radu Popescu, şi „Stâlpii societăţii” de Henrik Ibsen, în regia lui Dejan Jankovic.

În noua stagiune la Teatrul Nottara, vor fi comedii, dar şi spectacole ce merg pe filonul dramatic, psihologic, experimental.

Astfel, „Cloaca” de Maria Goos, va fi regizat de Theodor-Cristian Popescu, „Lecţia” lui Eugen Ionescu va fi montat de Felix Alexa, şi „Aici nu-i de joacă”, cu Catrinel Dumitrescu şi Victoria Cociaş, va fi un spectacol despre iubire şi prietenie.

Cu „Mitică Popescu” al lui Camil Petrescu, în regia lui Dan Tudor, publicul îşi va reaminti să nu judece după aparenţe, iar cu „O haită de sfinţi” de Neil LaBute, în regia lui Vlad Zamfirescu, faptul că nimeni nu este în totalitate bun sau rău.

„Jaful” lui Joe Orton este adus pe scena Teatrului Nottara de Vlad Massaci, iar Felix Alexa propune „Totul e relativ” de Alan Ayckbourn.

„Despre olteni cu dragoste”, după „La Lilieci” de Marin Sorescu, va fi montat aici. Cristi Juncu propune să ne oprim puţin din ritmul ameţitor în care ne trăim viaţa şi să ne bucurăm de povestea de dragoste din „La doi paşi de Mullingar” de John Patrick Shanley.

„Thailanda” lui Dimitris Kechaidis şi Eleni Chaviara, va fi regizat de Alex Jitea, iar Sigmund Freud va fi interpretat de legendarul Alexandru Repan în „Vizitatorul” de Eric-Emmanuel Schmitt, în regia lui Claudiu Goga.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati