Teatrul „Stela Popescu” prezintă „Femeia, eterna poveste”, la Teatrul de vară Herăstrău

Spectacolul „Femeia, eterna poveste” produs de Primăria Municipiului Bucureşti prin Teatrul „Stela Popescu” va fi prezentat pentru prima oară în aer liber în seara de 30 iulie, la Teatrul de Vară Herăstrău de la ora 2000.

Femeia, eterna poveste este un spectacol în regia lui Attila Vizauer, o poveste interbelică după un scenariu de Ema Stere. Scenografia îi aparţine Ancăi Albani, iar coregrafia Ioanei Macarie. În distribuţie vă veţi întâlni cu actorii Ana Maria Ivan, Cristi Neacşu, Aurel Sorin Sandu, Viorel Păunescu, solişti vocali Irina Cărămizaru şi Daniel Filipescu, instrumentişti Gabriel Stănescu – vioară, Ionuţ Preda – acordeon, Raul Kusak – pian şi aranjament muzical. Dansează Silvia Mauriţiu, Cristina Marin Neagu, Ioana Petric, Alexandra Dogaru, Andrei Dogaru, Cosmin Vasile.

Acţiunea se petrece pe terasa localului bucureştean „Leul şi cârnatul”, într-o seară de vară, prin 1937 sau 1938. Protagoniştii sunt Maria, proaspăt angajată la bucătărie şi chelnerul Pavel.

Povestea evoluează în jurul celor care se află în local, printre care Maria recunoaşte un bărbat de la o masă, cel care urma să se căsătorească cu stăpâna ei, Tita Cristescu, ucisă în ziua de Crăciun a anului 1935. Bărbatul este acum însoţit de o tânără şi, pentru ea, plăteşte o dedicaţie care deschide programul muzical al serii. Povestea alternează cu momente muzicale celebre ale vremii, pe care le veţi recunoaşte cu siguranţă, precum Iubesc femeia (Cristian Vasile), Femeia, eterna poveste (Titi Botez), Ce faci astă seară tu (Dorel Livianu) şi nu numai. La acea vreme, moartea Titei Cristescu fusese un scandal imens în presă, cu atât mai mult cu cât personajele implicate erau oameni importanţi. Tita Cristescu era fiica lui Gheorghe Cristescu, zis „Plăpumarul”, unul dintre fondatorii şi primul secretar al Partidului Comunist Român, iar cel despre care se credea că a omorât-o era celebrul inginer Liviu Ciulei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati