Temperaturi de 17 grade în ziua de Crăciun, în Bucureşti. Prognoza ANM

0
396
Photo by Jani Godari on Unsplash

Temperatura maximă crește până aproape de 17 grade, în ziua de Crăciun, în Capitală, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Potrivit ANM, duminică, în Bucureşti, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat, cu viteze de 35…45 km/h.

Valorile termice se vor situa peste mediile multianuale specifice perioadei, astfel temperatura maximă va fi de 10…11 grade, iar cea minimă de 4…6 grade.

Luni, în ziua de Crăciun, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă din an.

Temperatura aerului va avea valori cu peste 10 grade mai ridicate decât mediile climatologice, cu o maximă de 16…17 grade.

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat, cu viteze de 35…45 km/h.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.