Terapie pe baza unor instrumente muzicale de trib pentru copiii cu dizabilităţi din Sectorul 6

TOTEM, o metodă terapeutică bazată pe folosirea unor instrumente muzicale de tip tribal, a fost implementată de curând în beneficiul copiilor de la Centrul pentru Copii cu Dizabilităţi Orşova, din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.

Acronim al formulei „Therapy of Tribes Educating Minds”, metoda TOTEM îmbină metafora, ca element central în abordarea temelor de lucru, cu instrumente de percuţie, concepte ale teatrului de improvizaţie şi storytelling (arta povestirii). Temele sunt prezentate într-o manieră atractivă, care stârneşte curiozitatea şi dezvoltă o relaţie armonioasă între copii şi terapeut.

Conform specialiştilor din centru, copiii cu dizabilităţi, majoritatea nonverbali şi cu tulburări din spectrul autist, vor beneficia prin noua terapie de reglarea şi integrarea senzorio-motorie, corelarea emoţiilor şi inducerea efectului de relaxare, reducerea autostimulării, creşterea concentrării şi stabilitatea atenţiei.

Tehnicile folosite vor ajuta la dezvoltarea tuturor funcţiilor psihice, facilitând, totodată, procesul socializării.

Programul se derulează ca urmare a colaborării dintre DGASPC Sector 6 şi Jean-Baptiste Manitou, promotor în România al acestei metode terapeutice.

Un număr de 15 – 20 de copii din Centrul Orşova vor beneficia de efectele metodei TOTEM , în cadrul unui program ce se va derula o dată pe lună, ca o completare a serviciilor de consiliere, integrare socială şi educaţională puse la dispoziţie de specialiştii DGASPC Sector 6.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati