Terasele vor fi interzise în dreptul clădirilor cu fațade degradate din Centrul Vechi

Avizarea teraselor în Centrul Vechi din Capitală va fi interzisă în dreptul clădirilor cu faţade degradate, pentru care proprietarii nu au asigurat efectuarea lucrărilor de reparaţii curente şi consolidare.

Iniţiativa prevede modificarea HCGMB 114/2016 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a teraselor în zonele protejate şi în perimetrul Centrului Istoric Bucureşti. Până în prezent, avizarea teraselor era interzisă doar în dreptul clădirilor „cu faţade semnificativ degradate, cu pericol de prăbuşire a elementelor decorative, tencuieli”, scrie antena3.ro.

Proiect de hotărâre a fost adoptat în şedinţa de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu 33 de voturi „pentru”, 18 „împotrivă” şi 2 abţineri.

Conform proiectului: „avizarea teraselor este interzisă în dreptul clădirilor cu faţade degradate, pentru care proprietarii, persoane fizice sau juridice şi titularii dreptului de administrare sau ai altor drepturi reale asupra clădirilor nu au asigurat efectuarea lucrărilor de reparaţii curente, întreţinere, consolidare şi, după caz, reabilitarea energetică a anvelopei şi/sau acoperişului, în condiţiile legii”.

Constatarea şi aplicarea sancţiunilor se va face de către reprezentanţii Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti, care va informa în acelaşi timp şi structura avizatoare din cadrul PMB.

De asemenea, în cadrul şedinţei a fost adoptat un amendament propus de către consilierul municipal PNL George Nicolaie, conform căruia:

– este permisă amplasarea de mobilier de terase, umbrele, pergole uşoare, fără elemente de fundare care să deterioreze carosabilul, precum şi amplasarea de jardiniere mobile, cu plante ornamentale verzi, fără a obtura accesul în zonă;

– pe perioada evenimentelor sportive este permisă amplasarea de ecrane tv în perimetrul teraselor, în scopul urmăririi evenimentelor sportive în cauză. Pe parcursul transmisiunilor sportive, se va avea grijă ca nivelul de zgomot să nu perturbe vecinătăţile imediate.

Aurelian Bădulescu, PSD: Agenții de la Poliţia Locală vor trebui să stabilească dacă o faţadă este sau nu corespunzătoare

Liderul grupului PSD, Aurelian Bădulescu, şi-a exprimat îndoiala în ce priveşte aplicabilitatea proiectului de hotărâre, adăugând că reprezentanţii Poliţiei Locale vor trebui să stabilească dacă o faţadă este sau nu corespunzătoare. El a apreciat că măsura îi afectează pe cei din domeniul HoReCa.

George Nicolaie a replicat că Poliţia Locală va face doar o notă de constatare, care va fi transmisă departamentului de urbanism din PMB, unde se va lua decizia finală.

Potrivit vechilor prevederi, „avizarea teraselor este interzisă în dreptul clădirilor cu faţade semnificativ degradate, cu pericol de prăbuşire a elementelor decorative, tencuieli. Constatarea asupra stării faţadelor şi elementelor decorative se realizează de către Direcţia Centru Istoric, Compartimentul Supraveghere şi Control din Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti care va elabora şi transmite structurii avizatoare un raport în acest sens în cel mult zece zile de la solicitarea avizării de către beneficiar”

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati