Termocentrala Mintia va fi scoasă la vânzare, în bloc, pe data de 15 iulie, licitaţia publică urmând să plece de la un preţ de 91,23 milioane euro, exclusiv TVA, a anunţat Prefectura Hunedoara, într-un comunicat de presă.
Printre condiţiile impuse de Ministerul Energiei companiei care va achiziţiona termocentrala se află şi obligativitatea realizării unei noi capacităţi energetice de 800 MWh în bandă pe gaz metan şi energie regenerabilă până la finele anului 2026.
Condițiile puse cumpărătorului de Ministerul Energiei
„Guvernul României, prin premierul Nicolae Ionel Ciucă, consideră că o astfel de investiţie este deosebit de importantă atât pentru Sistemul Energetic Naţional cât şi pentru impactul social şi economic pozitiv pe care îl are pentru judeţul Hunedoara. În calitate de reprezentant al Executivului în judeţul Hunedoara, voi acţiona instituţional, ori de câte ori va fi nevoie, pentru ca activitatea de producţie a energiei electrice la Mintia să continue, să se modernizeze şi să se dezvolte”, a declarat prefectul judeţului Hunedoara, Călin Petru Marian, citat într-un comunicat al Prefecturii Hunedoara.
Instituţia menţionează că într-un comunicat transmis de societatea „Expert Insolvenţă” SPRL, în calitate de administrator judiciar al Societăţii Complexul Energetic Hunedoara (CEH) SA, se precizează că preţul total de pornire al licitaţiei care va avea loc în data de 15 iulie, la sediul CEH SA din Petroşani, este de 91.236.832,87 euro, exclusiv TVA.
În cazul în care activul nu va fi valorificat, licitaţia se va relua în data de 29 iulie 2022, apoi în 12 august şi ulterior în 26 august, în aceleaşi condiţii de preţ şi locaţie.
Condiţiile de valorificare a acestui activ au fost aprobate de adunarea creditorilor SCEH SA în cadrul şedinţei convocată de administratorul judiciar la data de 20 mai 2022.
De asemenea, în comunicatul administratorului judiciar se arată că prin implementarea acestei măsuri vor putea fi puse în aplicare demersurile necesare astfel încât să se stopeze poluarea cu dioxizi de sulf, oxizi de azot şi pulberi şi Termocentrala Mintia să se adapteze la noile standarde europene prin care se urmăreşte trecerea de la producţia de energie electrică pe bază de cărbune la cea din surse regenerabile.
„Privind în perspectivă importanţa majoră a Termocentralei Mintia pentru zona de nord-vest a ţării şi nu numai, vom face tot posibilul să atragem în această licitaţie investitori majori, care au capacitatea să ofere un viitor acestei termocentrale, să o modernizeze, să optimizeze producţia de energie electrică şi să o dezvolte mai departe. Suntem încrezători că vom realiza această vânzare, care are toate şansele să devină cea mai importantă valorificare din insolvenţă din ultimii ani”, a precizat Emil Gros, asociat coordonator al Expert Insolvenţă SPRL.
Termocentrala Mintia face parte din CEH şi este compusă din terenuri în suprafaţă de 329,8 ha şi construcţii, precum şi bunurile mobile şi echipamentele aferente.
Termocentrala Mintia a fost oprită în martie 2021 din cauză că nu mai avea cărbune, iar personalul a fost disponibilizat.