Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă că de marţi se vor desfăşura lucrări de înlocuire a unor vane pe Magistrala 2 Sud din Sectorul 3, iar furnizarea agentului termic va fi sistată până vineri seara.
„Din cauza lucrărilor efectuate în zona intersecţiei dintre bulevardele Nicolae Grigorescu şi Theodor Pallady şi a lucrărilor efectuate în zona intersecţiei dintre bulevardul Theodor Pallady şi strada Trapezului, furnizarea agentului termic va fi sistată până vineri, 30.07.2021, ora 22,00.
Lucrarea are un specific complex, fiind deosebit de importantă pentru îmbunătăţirea furnizării agentului termic în cartierul Titan, în viitorul sezon de încălzire. De asemenea, lucrarea este vitală pentru procesul de modernizare a nodurilor termice”, potrivit unui comunicat al Termoenergetica transmis, luni, AGERPRES.
Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie funcţionează în regim permanent pentru soluţionarea oricăror probleme apărute în teren.
Pentru informaţii suplimentare, bucureştenii au la dispoziţie numerele de telefon 031.9442 şi 0800.820.002.