Termoenergetica continuă lucrările de înlocuire a conductelor pe Calea Griviței

Echipele Termoenergetica continuă, sâmbătă, pe Calea Griviței, lucrările de înlocuire a conductelor 2Dn 500, în zona Podului Constanța, prin care se vor schimba peste 550 de metri liniari de țeavă.

Se lucrează în mai multe zone, fiind realizate decopertări, acțiuni de dezfectare a conductelor vechi, curățenie în galerie, precum și montajul și sudura conductelor noi.Î n punctele unde lucrările au fost terminate, amplasamentele au fost readuse la starea inițială. 

Rețeaua de termoficare din zonă a fost dată în exploatare în anul 1971, având peste peste 50 de ani de utilizare. Pe toată durata desfășurării acestor intervenții, clienții nu sunt afectați, deoarece beneficiază de o altă alimentare. 

Finalizarea lucrărilor depinde întotdeauna de situația de la fața locului, care este în directă legătură cu starea precară a conductelor. Acesta este unul dintre principalele motive pentru care, de multe ori, lucrările abia finalizate se reiau sau se prelungesc. Pe cale de consecință, termenul anunțat inițial este un termen estimat.

Clienții au la dispoziție informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert. 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati