Serviciul public de alimentare cu energie termică a bucureştenilor nu este în pericol de subfinanţare, spune Compania Municipală Termoenergetica.
S-au plătit până acum aproximativ 149 de milioane de lei, deşi până în prezent, mai spune Compania, „Guvernul nu a alocat niciun leu Primăriei Municipiului Bucureşti, comparativ cu anul trecut, când Primăria Capitalei a încasat de la Guvernul României suma de 538 de milioane de lei”.
„Astfel, au fost deja achitaţi aproximativ 149 de milioane de lei, iar restul de 20,8 milioane de lei şi nu 25,3 milioane de lei aşa cum arată cifrele diseminate în spaţiul public, precum şi penalităţile aferente vor fi achitate în zilele următoare, în momentul de faţă existând un flux constant de încasări”, transmite Termoenergetica, printr-un comunicat.
În ceea ce priveşte valoarea facturii aferente lunii ianuarie, de aproximativ 180 de milioane
de lei (181.159.707 lei), aceasta se află încă în perioada de graţie, termenul final de plată fiind 30 Martie 2020.