Testarea bucureștenilor se AMÂNĂ. Gabriela Firea: Testele vin în țară mai târziu decât am crezut

Testarea bucureștenilor se amână. Testele comandate vor ajunge în România mai târziu, din cauza comenzilor masive făcute de către toate țările, a transmis Gabriela Firea pentru Digi24.

„Am comandat teste, vin în țară mai târziu decât am crezut pentru că fac astfel de comenzi toate țările. Este pregătit personalul, eșantionul. Vom comunica la final rezultatul”, a comunicat primarul general.

Firea a adăugat că, având în vedere „opoziția unor decidenți” la adresa acestui proiect derulat cu Institutul Matei Balș, grupul de inițiativă și suport se reorganizează.

Gabriela Firea spunea sâmbătă, la Digi24, că testarea în masă a bucureştenilor va începe cel mai probabil la jumătatea săptămânii viitoare.

Totodată, ministrul Sănătății Nelu Tătaru a declarat duminică, că studiul care presupune testarea unui eșantion al populației Bucureștiului nu este asumat de Ministerul Sănătății, ci de Primăria Capitalei și Institutul Matei Balș. Mai mult, Nelu Tătaru spune că proiectul nu are deocamdată avizul Ministerului Sănătății și a ținut să se distanțeze de metoda de testare folosită în acest studiu epidemiologic.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati