Compania The New Originals, cu sediul în Viena, Austria, a anunțat achiziționarea brandului Inedit și a activelor aferente de la Dr. Oetker România.
Prin această achiziție, compania The New Originals adăugă brandul Inedit portofoliului brandurilor sale similare, inclusiv Lunter (produs recunoscut pe piața de tofu din Slovacia și Cehia) și Omami (primul tofu ce nu e realizat din soia, regăsit în piața din Germania, Austria și Elveția).
Astfel, The New Originals Company s-a angajat să investească în fabrica din Cetățeni pentru a crește capacitatea de producție de tofu și pentru a extinde prezența Inedit dincolo de România, în Bulgaria și alte țări din Balcani.
Reprezentanții companiei au promis o investiție în valoare de 2,5 milioane de euro în facilitățile de producție din Cetățeni.
„Achiziția Inedit marchează un pas semnificativ în misiunea noastră de a deveni liderul în inovație și producție de tofu în toată Europa. Suntem entuziasmați să primim Inedit în familia noastră de branduri și să construim pe fundația sa solidă, extinzându-i acoperirea și menținând angajamentul față de calitate și sustenabilitate”, a punctat Matthias Krön, CEO al The New Originals Company.
Fondat în 1998 de Aurelian Eremia, Inedit a crescut de la o mică afacere, până a devenit unul dintre cei mai cunoscuți jucători din România în domeniul tofu și al alimentelor pe bază de plante: „Când am început Inedit, în bucătăria mea acum 26 de ani, nu mi-am imaginat niciodată că va deveni brandul de top al alimentelor pe bază de plante din România. Sunt încântat să văd că Inedit se alătură familiei The New Originals Company, deoarece viziunea lor se aliniază perfect cu principiile noastre fondatoare, de respect pentru oameni și mediu.”
- Compania, renumită pentru gama sa de tofu, pateuri din soia și băuturi din soia, își va continua producția la fabrica sa din Cetățeni, România, în apropierea zonei renumite pentru cultura de soia din țară.
Ca parte a tranzacției de active care include transferul brandului Inedit, a facilităților de producție și al portofoliului, Alina Raiu, fostă Key Account Manager la Viciunai Group, se va alătura The New Originals Company în postul de Country Manager pentru România. În noul rău rol, Alina Raiu aduce peste 20 de ani de experiență în industria alimentară și de retail din România.
„ (…) Combinarea expertizei locale a Inedit cu resursele The New Originals Company creează o oportunitate interesantă de a dezvolta în continuare piața alimentelor pe bază de plante în România și dincolo de ea”, a precizat și Alina Raiu, noul Country Manager pentru România la The New Originals Company.
The New Originals Company GmbH a fost fondată în februarie 2024 de Alfa Bio din Slovacia, NLT (deținută de managementul său) și Raiffeisen Beteiligungsholding din Austria. Obiectivul companiei este acela de a deveni un producător european cunoscut de tofu și alimente pe bază de plante.