Ți-ai pierdut câinele în București? Suma pe care o vei plăti la ASPA pentru revendicarea lui

Tariful de revendicare a câinilor capturaţi de pe domeniul public al Capitalei, cazaţi în adăposturile Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), va fi de 50 de lei, conform unui proiect de hotărâre adoptat în şedinţa de miercuri a Consiliului General al Capitalei.

La tariful de revendicare se vor adăuga 13 lei/zi/câine cazat. Predarea câinelui din adăpost se va realiza doar după încasarea tarifului de revendicare, scrie Agerpres.

Hotărârea a întrunit 29 de voturi „pentru” şi 18 abţineri.

Conform documentelor ataşate proiectului, în primele şapte zile lucrătoare de la data înregistrării în evidenţele ASPA, câinii pot fi revendicaţi de proprietari. După expirarea celor şapte zile, câinii pot fi adoptaţi de persoane fizice sau juridice, din ţară sau din străinătate. Proprietarul care revendică animalul are prioritate în faţa persoanei care intenţionează să adopte acelaşi câine, chiar şi în cazul în care cererea de adopţie este anterioară cererii de revendicare.

În cazul în care câinele intrat în adăposturile ASPA este identificat printr-un mijloc aprobat, potrivit legii, personalul autorităţii are obligaţia să notifice proprietarul în termen de maximum 24 de ore, prin telefon, email sau alte mijloace.

La stabilirea perioadei de cazare nu se vor lua în calcul ziua intrării şi ziua ieşirii câinilor din adăposturi.

Suma de 50 de lei „reprezintă aproximativ 10% din costul serviciilor medical-veterinare ocazionate cu intrarea în adăpost a unui câine cu deţinător, plătite de ASPA către furnizorul de servicii medical-veterinare”, se explică în proiect.

De asemenea, printr-un alt proiect adoptat în şedinţa de miercuri se majorează tariful pentru întreţinerea câinilor din adăposturile ASPA, adoptaţi la distanţă, de la 6,5 lei/zi la 13 lei/zi.

Conform referatului de aprobare, necesitatea majorării tarifului de întreţinere este impusă de creşterea costurilor cu hrana, utilităţile, diverse materiale, dar şi ca urmare a creşterii salariului minim brut pe economie din ultimii şase ani.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati