Orașul Timișoara a câștigat premiul „Destinația Anului 2026” în cadrul galei cu același nume care a avut loc, joi seară, la Cazinoul din Constanța.
Premiul a fost ridicat de Laura Boldovici, directoarea Visit Timișoara, care a declarat că ”un oraș devine o destinație abia atunci când oamenii săi încep să creadă în aceeași poveste, atunci când vizitatorii simt că au găsit un loc în care vor să revină”.
- ”Este o adevărată onoare pentru mine să primesc acest premiu în numele Timișoarei și spun asta pentru că un oraș devine o destinație abia atunci când oamenii săi încep să creadă în aceeași poveste, atunci când vizitatorii simt că au găsit un loc în care vor să revină. Premiul acesta merge către un oraș întreg, merge către administrație, merge către oamenii din cultură, din educație, din business, din ospitalitate, merge către timișoreni și nu în ultimul rând merge către vizitatorii care au venit, au revenit și au dus povestea mai departe. Mulțumim celor care au votat Timișoara, mulțumim juriului care a văzut potențialul orașului nostru, mulțumim organizatorilor, mulțumim tuturor celor care ne-au susținut în această competiție, Timișoara este destinația anului și vă așteptăm să veniți, să reveniți și să o descoperiți cu timp pe îndelete.”

Dominic Fritz: ”Sunt premii care validează munca oraşului din ultimii ani”
Orașul a obținut și locul I la categoria „Orașe care inspiră”, precum și locul al doilea pentru campaniile de promovare.
În acest sens, primarul Dominic Fritz a precizat că decizia a aparținut atât unui juriu de specialitate, cât și publicului care a votat în competiție. Edilul consideră că premiile confirmă evoluția orașului din ultimii ani și creșterea interesului turistic după anul în care Timișoara a fost Capitală Culturală Europeană.
„Timişoara a fost desemnată în această seară Destinaţia Anului 2026 în România. În plus, a câştigat locul I la categoria «Oraşe care inspiră» şi locul secund pentru campaniile de promovare. Decizia a luat-o un juriu de specialitate, dublată de voturile oamenilor. Le mulţumesc. Sunt premii care validează munca oraşului din ultimii ani”, a transmis Dominic Fritz, joi seară.
Potrivit acestuia, „anul Capitalei Culturale Europene a fost startul unei creşteri constante a vizibilităţii şi interesului pentru Timişoara, atât pentru români, cât şi pentru străini”.
„Profilul celor sosiţi în oraş s-a schimbat: ponderea celor veniţi pentru afaceri e mai mică decât cea a vizitatorilor în timpul lor liber, după 15-20 de ani de turism preponderent de business”, a mai afirmat primarul.
Potrivit edilului, datele oficiale arată că, în 2025, turismul din Timişoara a continuat să crească, în contrast cu tendinţele naţionale: media lunară a sosirilor a crescut cu 5% faţă de 2024, în timp ce, la nivel naţional, s-a înregistrat o scădere de 2%. Anul acesta, creşterea se menţine.
„Le mulţumesc celor care fac munca din spatele reflectoarelor. Colegilor de la Visit Timişoara, asociaţia de promovare a oraşului pe care am înfiinţat-o acum 4 ani. Celor care lucrează în industria ospitalităţii şi în cea creativă. Şi tuturor celor care prin munca şi atitudinea lor fac din Timişoara oraşul de care suntem mândri. Vă aşteptăm la Timişoara, Destinaţia Anului în România!”, a mai precizat Fritz.


