Timp de trei zile, toate plăţile online vor fi suspendate în Sectorul 4

Toate plăţile online pentru achitarea taxelor şi impozitelor datorate Sectorului 4 vor fi suspendate începând de vineri, 31 decembrie, ora 12,00, şi până luni, la ora 7,00, anunţă administraţia locală.

Măsura este necesară pentru interconectarea sistemelor informatice prin intermediul cărora, începând cu anul 2022, locuitorii Sectorului 4 vor putea interacţiona cu autoritatea locală, indiferent de tipul problemelor pe care vor dori să le rezolve.

Totodată, în aceeaşi perioadă, vor fi efectuate procedurile necesare pentru închiderea anului fiscal 2021 şi deschiderea noului an fiscal 2022.

Persoanele care deţin un contract de închiriere a unui loc de parcare şi care nu şi-au achitat încă datoriile către bugetul local au posibilitatea de a face acest lucru până miercuri, 5 ianuarie, fără ca sistemul informatic să le rezilieze contractele la termenul prevăzut iniţial de 31 decembrie, precizează sursa citată.

Din ianuarie TOATE plățile se vor face exclusiv online

Din ianuarie 2022, toate plăţile datorate bugetului local al Sectorului 4 se vor face exclusiv online, prin ordin de plată sau la aparatele SelfPay, iar pentru aceasta contribuabilii din Sectorul 4 vor avea la dispoziţie un nou instrument de plată online, pe lângă cele consacrate deja.

Noua metodă va putea fi folosită începând cu data de 1 ianuarie 2022, la adresa http://taxeimpozite.ps4.ro din cadrul noii platforme electronice a Sectorului 4. Accesul în această platformă se va face pe baza unui cont unic de identificare, atribuit de autoritatea locală a Sectorului 4 fiecărui deţinător de rol fiscal de pe raza sectorului. Contul va fi comunicat fiecărui cetăţean în parte, până la sfârşitul acestui an, printr-o scrisoare trimisă la adresa de domiciliu şi în care se vor regăsi toate informaţiile necesare referitoare la utilizarea contului, precum şi o decizie de impunere prin care se va comunica valoarea totală a taxelor şi impozitelor datorate bugetului local pentru anul 2022.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati