Tineri găsiți înghețați pe o bancă de pe un bulevard din Capitală: „Nu erau foarte coerenți”

Doi tineri din București, o fată de 21 de ani și un băiat de 23 de ani, au fost găsiți înghețați pe o bancă de pe un bulevard din Capitală, noaptea trecută, de către un echipaj de jandarmi, anunță Jandarmeria Română.

Cei doi erau îmbrăcăți sumar, dar îngrijit.

„Păreau a dormi. Jandarmii au mers lângă ei și au încercat să îi trezească, pentru a află ce se întâmplă cu ei. Însă tinerii nu au avut nicio reacție. Tremurau. Era clar că orele petrecute în frig i-ar fi putut aduce pe cei doi în șoc hipotermic. Colegii noștri le-au verificat semnele vitale și au cerut de urgență sprijinul unui echipaj medical, încercând, până la sosirea acestuia, să încălzească trupurile înghețate”, se arată în postarea Jandarmeriei.

După acordarea ajutorului medical, tinerii au început să își revină. Deocamdată nu este clar care a fost motivul pentru care tinerii se aflau în stare de șoc.

„Nu erau foarte coerenți, însă informațiile pe care au reușit să le obțină i-au ajutat pe colegii noștri să contacteze părinții, care, evident, erau îngrijorați”, se arată în comunicatul Jandarmeriei Române.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati