Titluri de operă și balet la început de februarie pe scena Operei Naționale București

Începutul lunii februarie aduce pe scena Operei Naționale București două titluri de operă „Samson și Dalila” de Camille Saint-Saëns și „Nabucco” de Giuseppe Verdi, dar și două titluri de balet „Tango. Radio & Juliet” spectacol coupé de dans contemporan de Edward Clug și „Coppélia” de Léo Delibes.

Miercuri, 1 februarie, ora 18:30, vă așteptăm la spectacolul coupé de dans contemporan „Tango. Radio & Juliet” de Edward Clug. Ambele lucrări ale coregrafului reprezintă un poem coregrafic, fiecare în parte fiind structurate ca poezie de stare. Mișcările dansatorilor, atent elaborate, spectaculoase, sunt încărcate de forță, atât în „Tango”, cât și în „Radio and Juliet”. În „Tango”, Clug împrumută pași de tango argentinian, iar în „Romeo and Juliet” mișcări contemporane, rapide, uneori asemănătoare cu figuri breakdance. Tangoul, unul dintre cele mai pasionale dansuri din lume, și opusul poveștii eternilor îndrăgostiți (Romeo și Julieta) se întâlnesc astfel, într-un mod inedit,  în spectacolul „Tango. Radio and Juliet” pentru a da viață celor mai puternice și contradictorii stări: pasiune, iubire, deziluzie, singurătate. Spectacolul se adresează în mare parte publicului tânăr, dar și spectatorilor dornici să încerce o experiență specială, o nouă formulă de dans contemporan.

Joi, 2 februarie, ora 18:30, vă invităm la spectacolul de operă „Samson și Dalila” de Camille Saint-Saëns, regia Giandomenico Vaccari, coregrafia Davide Bombana, conducerea muzicală Iurie Florea. Încă din 1861, Camille Saint-Saëns îl uimise pe Wagner prin darurile sale; într-o scrisoare din 1867, Berlioz îl desemnează ca pe „un maestru pianist uluitor…și unul dintre cei mai mari muzicieni ai epocii noastre”. Admirația pe care o suscită muzicienilor mai în vârstă este împărtășită de colegii lui de generație- mai ales de Bizet-, care văd în el șeful școlii muzicale franceze. Debussy, care nu îl agrea, afirma: „Saint-Saëns este omul care știe cel mai bine muzica întregii lumi”.

Duminică, 5 februarie, ora 11:00, va avea loc spectacolul de balet „Coppélia” de Léo Delibes, regia, coregrafia şi adaptarea coregrafică Corina Dumitrescu, conducerea muzicală Ciprian Teodorașcu. De secole, mitul însuflețirii obiectelor ce au formă umană a inspirat multe lucrări literare, muzicale, coregrafice sau plastice. „Coppélia” este o variantă a poveștii „Pygmalion și Galateea”, în care creatorul se îndrăgostește de opera sa. Dacă în legendă rezolvarea ține de ajutorul divin, în povestea noastră, Coppelius, împătimit de atașamentul pentru păpușa sa, își asumă rolul Afroditei încercând să însuflețească prin mijloace oculte piesa de porțelan.

Duminică, 5 februarie, ora 18:30, vă așteptăm la spectacolul de operă „Nabucco” de Giuseppe Verdi, conducerea muzicală Ethan Schmeisser. Cadrul scenografic creat de George Doroșenco, deși alcătuit din elemente de decor simple, dar uriașe, exprimă megalomania personajului principal, temutul rege Nabucodonosor.  Premiera operei pe scena bucureșteană în luna octombrie a anului 1987, a reprezentat un act revoluționar din partea artiștilor de atunci ce a reușit să transceadă în timp, rămânând în repertoriu vreme de peste 30 de ani.

Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati