TNB, triumf la Chişinău în memoria lui Ion Caramitru

Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti a participat anul acesta la cea de-a şasea ediţie a Reuniunii Teatrelor Naţionale Româneşti de la Chişinău, un eveniment dedicat memoriei actorului Ion Caramitru, unul dintre co-fondatorii acestui eveniment.

Spectacolul „Frumos e în septembrie la Veneţia” i-a adus pe scena Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău pe actorii Oana Pellea şi Mircea Rusu, care au fost primiţi cu un entuziasm incredibil de publicul moldovean, cei doi fiind aplaudaţi şi ovaţionaţi minute în şir!

„O emoţie care a venit dinspre public, cum rar am văzut în viaţa mea! Asta înseamnă că pe lângă faptul că au apreciat evoluţia noastră scenică, în sală răzbătea un dor de limba română, un dor de România, un dor de a fi împreună, pe care l-am simţit foarte acut. Oamenii aceştia ne-au dovedit că ar vrea să fim din nou împreună, că ar vrea să fim una, şi Chişinăul cu Bucureştiul şi cu celelalte oraşe ale ţării noastre. O dovadă de patriotism, dincolo de fiorul scenic, dramaturgic. Formidabil! Am rămas fără replică, fără niciun fel de epitet, niciun fel de adjectiv, din pricina uluielii cu care am fost bombardaţi timp de minute în şir. Sper ca într-un viitor cât mai apropiat să îi îmbrăţişăm cu totul”, a declarat vizibil marcat, imediat după spectacol, actorul Mircea Rusu, director artistic al Teatrului Naţional din Bucureşti.

În cadrul evenimentului de la Chişinău, Teatrul Naţional I.L.Caragiale a onorat memoria celui care i-a fost director vreme de 16 ani, prin două evenimente primite cu multă căldură de publicul moldovean: proiecţia spectacolului „Neguţătorul din Veneţia”, în regia lui Alexander Morfov, spectacol care ar fi trebuit să se desfăşoare pe scenă anul acesta, şi expoziţia de fotografie „Shylock – ultimul rol”, cu fotografii din spectacol realizate de fotograful TNB Florin Ghioca, spectacol în care Ion Caramitru a interpretat un ultim rol shakespearian remarcabil. Sâmbătă seara, pe scena Teatrului Naţional din Chişinău au răsunat aplauzele unui public care i-a mulţumit astfel celui care a încercat să creeze cât mai multe punţi artistice şi culturale între Bucureşti şi Chişinău, între România şi Basarabia.

Reuniunea Teatrelor Naţionale Româneşti la Chişinău a avut loc anul acesta în perioada 15-26 septembrie şi este cel mai important eveniment teatral din Republica Moldova. El a fost iniţiat de actorii Ion Caramitru şi Petru Hadârcă, directorii celor două Teatre Naţionale, din Bucureşti şi Chişinău.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati