Toate persoanele care intră în Bulgaria vor fi testate pentru COVID-19

0
134
pixabay

Bulgaria va face teste pentru diagnosticarea COVID-19 tuturor persoanelor care sosesc în ţară. Scopul este acela de a limita răspândirea unei variante mai contagioase de coronavirus, a anunţat luni ministrul sănătăţii Kostandin Anghelov,

Autorităţile de sănătate publică bulgare spun că au înregistrat până acum opt cazuri ale noii variante care a fost identificată pentru prima dată în Marea Britanie, scrie Digi24.

„Astăzi (luni – n.r.) vom lua măsuri pentru a face teste PCR obligatorii pentru toţi călătorii care doresc să intre în ţară, inclusiv din Uniunea Europeană”, a spus Anghelov la o reuniune a guvernului.

Bulgaria a înregistrat o scădere semnificativă a noilor infecţii în ultimele săptămâni şi intenţionează să relaxeze unele restricţii şi să redeschidă şcolile secundare, centrele comerciale şi sălile de sport din 4 februarie.

Printre altele, Bulgaria a primit luni un nou lot de 14.040 de doze din vaccinul Pfizer/BioNTech. Aceasta este a cincea livrare de vaccinuri către Bulgaria şi soseşte ca o compensaţie pentru livrarea anterioară incompletă, când au fost trimise 18.500 de doze în loc de 35.000, notează agenţia BTA.

Directorul Agenţiei Bulgare a Medicamentului, Bogdan Kirilov, a declarat jurnaliştilor că alte 83.000 de doze Pfizer/BioNTech sunt aşteptate în februarie şi 104.000 în martie, dar numărul nu este definitiv. Aproximativ 3.600 de doze din vaccinul Moderna sunt aşteptate la sfârşitul acestei săptămâni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.