Tone de donații de care refugiații ucraineni nu au nevoie, duse de Poșta Română la asociația părintelui Nicolae Tănase – FOTO

Poșta Română a donat peste 10 tone de articole de îmbrăcăminte colectate, în oficiile poștale, în cadrul campaniei “Solidari cu Ucraina”, către Asociația „Pro Vita” din Valea Plopului, județul Prahova, aflată sub coordonarea preotului Nicolae Tănase.

  • „Acest demers a fost inițiat după ce reprezentanții poporului ucrainean ne-au transmis că nu mai există necesitate pentru acest tip de ajutoare.”, anunță instituția într-un comunicat de presă.

Poșta Română a transportat, până în prezent, peste graniță, în cadrul campaniei “Solidari cu Ucraina”, peste 100 de tone de ajutoare donate de români, în oficiile poștale, pentru sprijinul ucrainenilor afectați de război.

Tone de donații de care refugiații ucraineni nu au nevoie, duse de Poșta Română la un ONG

Modul în care românii s-au implicat în această campanie a fost impresionant, iar cantitatea de articole de îmbrăcăminte donate de aceștia a fost atât de mare, încât după mai multe transporturi, reprezentanții ucrainenilor ne-au transmis că, momentan, nu mai există nevoie de haine.

Astfel, Poșta Română a luat decizia de a veni în ajutorul altor oameni defavorizați și a transportat cele 10 tone de haine rămase către Asociația „Pro Vita” din Valea Plopului, unde se află atât români din diverse categorii defavorizate (copii orfani sau cu dizabilități, bătrâni bolnavi, femei agresate), cât și ucraineni.

Părintele Nicolae Tănase, care conduce această asociație, a povestit că au ajuns, la Valea Plopului, 46 de ucraineni proveniți dintr-un orfelinat din Ismail, regiunea Odessa și dintr-un azil de bătrâni din Donețk. Mare parte dintre copii, cât și bătrâni, au grave probleme psihomotorii sau suferă de diverse forme de paralizie.

Părintele ne-a povestit că refugiații au trecut prin mai multe centre înainte să ajungă în grija lui, iar, pe parcurs, aceștia au rămas fără bunurile cu care reușiseră să plece din Ucraina.

“Donația Poștei Române a venit în cel mai potrivit moment, pentru că oamenii aceștia au ajuns la noi fără haine. Unii le-au pierdut prin centrele în care au fost cazați, alții nu le-au putut aduce, întrucât autocarul care i-a transportat nu a suportat atât de multe bagaje. Noi trebuie să le oferim, de acum, toate cele necesare traiului de zi cu zi. Iar această importantă cantitate de îmbrăcăminte și încălțăminte ne va fi de folos atât pentru refugiați, cât și pentru cele peste 400 de persoane pe care asociația noastră le are în grijă de mai mulți ani. Vă suntem recunoscători pentru implicarea de care ați dat dovadă”, a declarat părintele Nicolae Tănase.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati