Topul județelor după rata de infectare. Doar Ilfovul şi Bucureştiul sunt peste 5

Judeţul Ilfov înregistrează o rată de infectare cu noul coronavirus, cumulată la 14 zile, de 6,73 la mia de locuitori, în creştere uşoară faţă de ziua anterioară, când a avut 6,7 la mia de locuitori, informează, luni, Grupul de Comunicare Strategică.

Pe locurile următoare se situează Bucureştiul, cu 6,03 la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua precedentă, când incidenţa a fost de 6,16 la mia de locuitori, şi judeţul Constanţa cu 4,97 la mia de locuitori, în scădere faţă de duminică, când a avut 5,15.

O incidenţă ridicată a cazurilor la mia de locuitori se mai înregistrează în judeţele Braşov – 4,59, Cluj – 4,56 şi Timiş – 4,02.

O rată mică de infectare cu SARS-CoV-2 se înregistrează în judeţele Harghita – 0,68, Gorj – 0,77, Vrancea – 1,05 şi Olt – 1,05.

Tot în zona verde se mai află judeţele Neamţ – 1,28, Sălaj – 1,28, Covasna – 1,34, Suceava – 1,44.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati