Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti derulează până la 31 decembrie 2024 o campanie de informare şi conştientizarea privind prevederile legale referitoare la eliberarea adeverinţelor de vechime pentru a veni în sprijinul angajatorilor, altor deţinători de arhivă, salariaţilor ori foştilor salariaţi, informează miercuri instituţia, printr-un comunicat.
ITM Bucureşti precizează că, până la 31 decembrie 2010, carnetul de muncă a fost actul oficial prin care s-a dovedit vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate, vechimea în funcţie, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiţii deosebite, retribuţia tarifară de încadrare şi alte drepturi ce se includ în aceasta.
Persoanele care au fost încadrate în muncă până în 2010 pot solicita adeverinţe de vechime aferente perioadelor lucrate, în cazul pierderii carnetului de muncă, în cazul în care în carnetul de muncă nu se regăsesc toate perioadele lucrate sau în cazul în care nu au avut întocmit carnet de muncă.
Adeverinţele de vechime se solicită fostului angajator.
În cazul în care acesta nu mai există, adeverinţele se vor solicita în scris: unităţii care a preluat arhiva acestuia, în cazul angajatorilor cu capital de stat şi mixt; inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială a avut sediul social angajatorul, în cazul angajatorilor cu capital privat, în schimbul unei taxe de 20 lei/document.
Pentru activitatea în muncă prestată ulterior datei de 1 ianuarie 2011, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate se dovedeşte prin adeverinţa de vechime întocmită şi eliberată de angajatori, de către deţinătorii legali de arhive sau operatorii economici autorizaţi de Arhivele Naţionale pentru prestarea serviciilor arhivistice.
Angajatorul are obligaţia de a elibera salariaţilor adeverinţe de vechime astfel: potrivit HG 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, la încetarea activităţii salariatului; potrivit Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, în termen de cel mult 15 zile de la data solicitării.
În cazul în care angajatorul se află, la momentul solicitării, în procedura de insolvenţă, faliment sau lichidare, obligaţia eliberării adeverinţei revine administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar, în termen de maximum 60 de zile calendaristice.
Succesorii în drepturi ai angajatorilor desfiinţaţi au obligaţia de a elibera, la cerere, în termen de maximum 60 de zile calendaristice, adeverinţe cu datele existente în documentele pe care aceştia le deţin. Cererea poate fi depusă în format letric sau în format electronic.
În cazul în care angajatorul este desfiinţat fără ca activitatea acestuia să fie continuată de un alt angajator, obligaţia de a elibera adeverinţele de vechime o au operatorii economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice.
Documentele care stau la baza eliberării adeverinţei de vechime se predau, pe bază de contract, operatorilor economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice, cu notificarea Arhivelor Naţionale sau, după caz, a serviciilor judeţene/Serviciului Municipiului Bucureşti ale/al Arhivelor Naţionale.
Notificarea conţine toate denumirile anterioare cunoscute ale angajatorilor desfiinţaţi, de la înfiinţare şi până la desfiinţare sau radierea din registrul comerţului, după caz. Astfel, pentru a identifica operatoratul economic căruia trebuie să îi solicite adeverinţa, fostul salariat se va adresa Arhivelor Naţionale sau, după caz, a serviciilor judeţene/Serviciului Municipiului Bucureşti ale/al Arhivelor Naţionale.
Serviciile arhivistice prestate de către operatorii economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice se efectuează contra cost, pe baza unor tarife ale căror limite maxime sunt stabilite anual de către Arhivele Naţionale.
Date privind societăţile şi succesorii în drepturi ai acestora pot fi obţinute de la ONRC.
Adeverinţele, se eliberează în format letric şi se predau, la sediul deţinătorilor de documente, personal sau prin reprezentant legal, ori se transmit prin servicii de curierat/poştale, cu confirmare de primire. Costul serviciilor de curierat/poştale este suportat de către solicitant.
Încălcarea de către angajator sau de către succesorul în drepturi a acestuia, a obligaţiei de a elibera adeverinţa de vechime, constituie contravenţie. Fapta se constată şi se sancţionează de către Inspecţia Muncii prin inspectoratele teritoriale de muncă.
Nerespectarea de către operatorii economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice, a obligaţiei de a elibera adeverinţa de vechime se constată şi se sancţionează de către Arhivelor Naţionale şi, după caz, ai serviciilor judeţene ale Arhivelor Naţionale.