Tot mai mult beton în parcurile din Capitală

În curând în Bucureşti nu vom mai vedea altceva în afară de betoane. Suntem deja oraşul cu cel mai puţin spaţiu verde pe cap de locuitor din Europa, dar primarii vor să pună la pământ şi puţinul care a mai rămas.

Se plâng că nu mai au spaţiu pentru construcţii, iar un proiect de lege îşi propune să tripleze suprafaţa de teren pe care se poate interveni. Primarii spun că vor să extindă locurile de joacă şi terenurile de sport, dar ecologiştii se tem să nu ne trezim şi cu restaurante şi baruri prin parcuri.

Reporter: Pe această alee din Parcul Plumbuita, primăria nu a putut să monteze bănci pentru că este mult prea îngustă iar trecătorii nu ar mai avea pe unde să meargă. În schimb, dacă proiectul de lege va fi aprobat, o astfel de alee ar putea fi de trei ori mai lată. 

Cu toate acestea, primarii din Bucureşti spun că limitele de construcţie sunt prea mici.

Nicuşor Dan, primarul Capitalei: Procentul de 10% probabil că e prea putin. În PUG-ul Bucureştiului este 15%. Procentul de 30% probabil că este prea mult.

Alexandru Opriţa, grupul civic Cişmigiu: Acel 10% din prezent nu este respectat nici în momentul de faţă în mai multe parcuri, numai aleile fiind peste 10%. Fără a vorbi de locuri de joacă, ţarcuri de câini, dotări de gimnastică. 

Dacă primăriile ar avea voie să extindă betonul din parcuri, localnicii ar putea primi mai multă relaxare, promit primarii.

Topul capitalelor cu mai mult beton decât spaţii verzi

Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2: Dacă vrem să construim terenuri de joacă în parcuri, dacă vrem terenuri de sport, fotbal, baschet, toate acestea ocupă din spațiul verde și în mod evident intră în calculul acesta. Teoretic, s-ar putea construi mai multe astfel de facilităţi în parcuri. 

Primarii trebuie să fie foarte atenţi ce aleg: facilităţi sau spaţiu verde, care este, oricum, meschin la Bucureşti.

Reporter: Cam de atât spaţiu verde se bucură un locuitor al Capitalei, adică de puţin peste 7 metri pătraţi. Sub limita impusă de OMS de 9 mp şi cu mult mai puţin decât media europeană de 18 mp. Ca să nu mai vorbim că regulile naţionale propun o limită de 26 de metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor. 

În topul capitalelor cu mai mult beton decât spaţii verzi, după Bucureşti urmează Lisabona şi Zagreb. Stockholm este cel mai verde oraş din Europa, cu peste 40 de metri pătraţi pentru fiecare locuitor, urmat de Praga şi Dublin.

sursa: observatornews.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati