Toți profesorii și elevii vor citi marți, 15 februarie, la orele 11 și 14, a decis ministrul Educației

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a anunţat joi că de Ziua Naţională a Lecturii, celebrată pe 15 februarie, în toate şcolile, programul se modifică astfel încât, indiferent de disciplina prevăzută în orar, de la ora 11:00 şi până la ora 14:00, vor fi organizate activităţi de lectură la care să participe toţi preşcolarii şi elevii.

„Într-o ţară în care sub 10% dintre cetăţeni cumpără o carte pe an, rolul şcolii devine esenţial în a cultiva o activitate aparent desuetă, lectura, ca preocupare menită să ne salveze dintr-un univers superficial, un univers în care dăm click fără a decide”, a transmis Sorin Cîmpeanu, printr-un comunicat de presă.

Sorin Cîmpeanu precizează că, de anul acesta, România are o Zi naţională a lecturii, iar în calitate de ministru al educaţiei a decis ca marţi, 15 februarie 2022, în toate şcolile, programul să se modifice astfel încât, indiferent de disciplina prevăzută în orar, la ora 11:00 şi la ora 14:00, învăţătorul sau profesorul să organizeze, la clasa unde este prezent, activităţi de lectură la care să participe toţi preşcolarii şi elevii.

„În prealabil, personalul didactic va recomanda tuturor să aducă o carte preferată sau să împrumute de la biblioteca şcolară o carte şi, timp de 15 minute, să citească fie individual, fie în grupuri mici de lucru”, susţine ministrul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati